Acasă Politica Opinia lui Mihail Neamțu, candidat la Camera Deputaților din partea PMP Timiș:...

Opinia lui Mihail Neamțu, candidat la Camera Deputaților din partea PMP Timiș: „Păcatul suprem? Irosirea. Neîmplinirea. Ratarea vocației. Pierderea frumuseții” (P)

459
DISTRIBUIȚI

Mihail Neamțu, candidatul Partidului Mișcarea Populară (PMP) Timiș pe primul loc pe lista pentru Camera Deputaților, se recomandă prin valorile creștin-democrate pe care le promovează. În această idee, acesta a prezentat o nouă mostră din viziunea sa. De această dată, într-o postare pe pagina sa de Facebook, Neamțu vorbește despre care ar fi păcatul suprem.

„Viața noastră plină de încercări, cazne și pribegii se aseamănă unei larve care-și caută menirea în conturul unui splendid fluture de grădină. Sufletul, mintea și privirea: toate merită arcuite spre ținta supremă a fericirii. Păcatul suprem? Irosirea. Neîmplinirea. Ratarea vocației. Pierderea frumuseții”, începe Mihail Neamțu.

Pierderea timpului, „atunci când ruginim, colcăim sau dăm vina pe alții”, după cum spune candidatul PMP, ne face să simțit „că dezonorăm scopul înalt al existenței”. Neștiind cum să depășim ceața, oboseala sau bâjbâiala printr-o acțiune clară, viguroasă, decisivă – continuă candidatul PMP –, arătăm că suntem jalnici, mai ales atunci când ne îngropăm darul prin lene, vorbărie și huzur. „Suntem de plâns atunci când acceptăm diminuarea potențialului exploziv de fericire al fiecărei zile”, mai subliniază acesta.

Posibile soluții propuse de Mihail Neamțu la aceste impasuri au legătură și cu politicile publice și, deci, cu candidatura sa: „Ce mi-aș dori să văd în România? Mai puțini oameni care-și pierd talantul între ghișee închise, proceduri inutile sau reglementări stufoase, fiind plimbați mereu, precum odinioară Iisus, între Ana și Caiafa. M-ar bucura să văd o țară bogată, unde milioane de oameni sunt îndrăgostiți de viul vieții și splendoarea frumuseții, trăind fiecare clipă ca pe un moment de grație al libertății. E trist să ne târâm trupurile gârbovite într-o lume plină de ștampile, hârtii și interdicții. E deplorabil orice univers social condus de politruci, tehnocrați sau birocrați obsedați de control, bani și putere. E jalnic să vezi oameni obligați să-și picteze visul tinereții într-o culoare gri-verzuie”.

Neamțu abordează și alte probleme de natură socială. De exemplu, pentru tineri, în loc de „creieri prăjiți prin droguri și alcool”, el propune, printre altele, (re)descoperirea „frumuseții interioare”, a „viselor mari care se realizează prin pași mici”, a „cavalerismului” și „îndrăznelii cuceritoare”.

„E dureros să vezi adolescenți resemnați, dornici să-și otrăvească prematur inocența, să-și prăjească creierii prin droguri și alcool, să-și saboteze feciorelnica tinerețe, să-și taie singuri aripile și să aterizeze, la finalul zilei, într-o cușcă amenajată doar pentru animale de companie.

Viața adevărată e despre altceva și merită trăită după un singur criteriu: frumusețea interioară. Visele mari se realizează cu pași mici, lăsând mereu în urmă plânsul neputinței, dar îmbrățișând ucenicia, cavalerismul, donquijotismul, munca asiduă, îndrăzneala cuceritoare, pionieratul. Viața adevărată e numai creștere, bucurie și libertate”, încheie Mihail Neamțu, candidatul creștin-democrat al Partidului Mișcarea Populară.

Acest material a fost comandat de Partidul Mișcarea Populară și realizat de operatorul economic SC Logos Consulting SRL. Cod unic de identificare: 11200012” – PUBLICATII SCRISE- ZIARE

Comentarii

comentarii