Acasă Politica Opțiunea românilor: între baschet și poker?

Opțiunea românilor: între baschet și poker?

DISTRIBUIȚI

radu golbanZilele trecute sa întâmplat încă un fapt care a îndepărtat mai mult malurile Atlanticului dintre Washington și Berlin. Ministerul de finanțe al Statelor Unite ale Americii a atacat dur politica economică a Germaniei în Europa. Aceste acuzații apar pe un fond tensionat în urma interceptărilor americane a cancelarului german.

În raportul semestrial de aproximativ 35 de pagini al acestei instituții,Washingtonul susține că Germania ar fi realizat un excedent comercial în urma crizei din zona euro pe spinarea statelor europene. Germania pare fi o „piatră de moară atârnată de gâtul Europei” și ar genera un efect deflaționist în zona euro afectând grav chiar și economia mondială. Guvernul de la Berlin ar trebui să se concentreze mai mult pe viitor, pentru a stimula creșterea economică internă și de a consolida zona euro. De altfel, Statele Unite de mai multa vreme și-au arătat dezaprobarea față de politica de austeritate impusă de Cancelarul german în Europa. Fără stimulare economică statele europene aflate în criză nu au șanse de reînviorare a economiei. Responsabilitate budgetare da, însă nu fără investiții publice și intervenții ale statului pentru creștere economică.
Ce înseamnă însă acest apel al Americii la adresa Europei și ce am avea noi de făcut în afară de a tăcea din timiditatea strămoșească? Tensiunile actuale dintre America și Germania trec aproape neobservate la periferia Europei. Tocmai țări precum România a căror statalitate pare să fie grav afectată de problemele economice ar trebui să știe să atragă un maxim de beneficiu și un plus de stabilitate din acest conflict. Poziționându-se clar alături de o parte a baricadelor și renunțând la oportunismul tradițional ar fi mai mult decât doar o sursă de credibilitate pe plan extern. Identificând exact problemele cu care se confruntă România am înțelege că o axare politica în viitor alături doar de un singur aliat este mai importantă decât habotnicia euroatlantică a “monopolistului pe relații externe ale țării”, care s-a dovedit a fi o fantasmagorie, deoarece SUA și Europa de mult nu mai au un interes comun. Când euro-atlantismul este produsul analizei strategice al țării nu este de mirare că ne fuge pământul de sub picioare nu doar prin retrocedări dar și prin pasivitatea față de deciziile la nivel internațional. Inaugurarea proiectului de la Deveselu, neavând nicio rădăcină etimologică în vreo stare de veselie impune pentru o amplificare și intensificare a relației transatlantice mai mult decât un salut de infanterist în dreptul unei stații de radar. Nivelul de înțelegere al unei mari puteri din lume asigură și modul în care această putere își tratează aliații. Din timpurile glorioase ale Imperiului Britanic știm că englezii își tratau aliații după sentimentul lor de valoare de sine mai mult decât după devotamentul pentru coroana. La capitolul devotament România ar putea ocupa printre primele locuri din lume, luptând pentru aliați, precum Germania, chiar și fără un tratat militar.
Acutizarea crizei impune din ce în ce mai mult României să ia o decizie de parteneriat fidel, arătându-se capabilă în a înțelege și nevoile protectorului ei, fie el german sau american – care îi sunt slăbiciunile și vulnerabilitățile înainte de a-și transforma ostașii din nou în carne de tun pentru un război în numele unei alianțe imaginare. Chiar și fără multă carte cunoaștem două lucruri: 1) că istoria se repetă și 2) că alături de Germania pe cât de fideli am fost tot nu ne-a iertat și ne-a dat Ardealul Ungariei, Cadrilaterul Bulgariei, Basarabia și Bucovina Uniunii Sovietice, și că din restul rămășiței de țară din jurul Bucureștiului mai doreau să înființeze un stat german „Donauland”. Doar grație propagandei tot noi ne simțim vinovați pentru 23 august și regretăm că nu am mers de tot de râpă alături de Hitler. Atât ieri cât și în zilele noastre lipsa de credibilitate pe plan extern provine din fotbalizarea politicii și din oportunismul clasei politice dâmbovițene. Proverbul românesc care se referă la partea posterioara a corpului, aflată în două luntrii este chiar o minimalizarea a unei realității românești în care mai fiecare organ este împrăștiat pe cate o plutitoare. Indecizia în privința orientării politice ne va lăsa din nou descoperiți, în ciuda apartenenței la o construcție instabila și nedeterminantă, supranumită Uniunea Europeană.
Cu toate că atât baschetul lui Ponta cât și pokerul lui Antonescu, preocupări extraprofesionale ale celor mai prefabricați candidați la președinția țării, sunt de origine americană – viziunea lor în privința politicii americane în Europa este diametral opusă atât înălțimii coșului de baschet cât și instinctului elementar impus de septica tulceană. Ambele fiind paralizate – fie la unul în disciplina de echipă a unui partid de tip stalinist, fie la altul tributară principiului de cotizație la masa de poker.
Trebuie să ne întrebăm care din obiectivele noastre și prioritățile naționale pot fi mai degrabă atinse alături de SUA sau alături de Bruxellesul experimental. Având în vedere că atât interceptările americane cât și dorința Germaniei după hegemonie, deghizată în europenism sunt două realități indubitabile am face bine atunci când ne șoptim reciproc ceva să fim patrioți și nu conformiști. Pentru lipsa de viziune politică am plătit mai mult decât prețul pentru exploatarea străină a resurselor noastre naturale. Evitând oportunismul arhaic al clasei politice românești, este explicabil că marile puteri vizează cu precădere resursele naturale ale solului și mai puțin valoarea românilor.

Comentarii

comentarii