Acasă Actualitate „Opriţi vânzarea locuinţelor destinate închirierii!”

„Opriţi vânzarea locuinţelor destinate închirierii!”

DISTRIBUIȚI

• Federaţia Asociaţiilor de Proprietari Lugoj susţine campania demarată de Liga Asociaţiilor de Proprietari din România – HABITAT
Membră a Ligii Asociaţiilor de Proprietari din România – HABITAT, Federaţia Asociaţiilor de Proprietari (FAP) Lugoj s-a raliat campaniei „Opriţi vânzarea locuinţelor destinate închirierii!”, declanşate la nivel naţional. „Considerăm că măsurile de vânzare a locuinţelor oferite iniţial spre închiriere reprezintă o gravă eroare care se perpetuează de ani de zile şi solicităm stoparea acestor practici. Fără un fond locativ destinat închirierii, de minim 30-40% din totalul fondului locativ, presiunea pe piaţa liberă va face prohibitiv costul închirierii pentru o familie cu venituri medii. Normal ar fi ca statul să îi sprijine cu prioritate pe cei care doresc o locuinţă cu chirie şi numai după ce fiecare cetăţean va avea acces la o locuinţă, să îi sprijinim pe aceia care îşi pot permite să achiziţioneze şi să întreţină o proprietate”, a declarat Vasile Lazăr, preşedintele FAP Lugoj, menţionând că solicitarea Ligii Asociaţiilor de Proprietari din România nu se referă la fondul locativ construit spre vânzare, ci doar la locuinţele făcute pentru închiriere. Administraţia lugojeană a demarat procedurile în vederea vânzării celor 48 de apartamente ale primului bloc ANL construit în municipiul Lugoj.

Comentarii

comentarii