Acasă Eveniment Opt migranţi afgani, prinşi într-un tren internaţional la Curtici

Opt migranţi afgani, prinşi într-un tren internaţional la Curtici

DISTRIBUIȚI

crt070523 gara curticiOpt migranţi afgani, patru adulţi şi patru copii, au fost prinşi într-un tren internaţional, la ieşirea din ţară prin Curtici, unde poliţiştii i-au găsit fără documente, ei susţinând că intenţionau să ajungă într-o ţară Schengen.
Potrivit unui comunicat de presă remis, marţi, de Poliţia de Frontieră Arad, în urma verificării unui tren internaţional ce ieşea din ţară prin Punctul de Trecere a Frontierei Curtici, au fost prinşi, într-un vagon, opt cetăţeni afgani.
Migranţii, patru adulţi şi patru copii, cu toţii având între doi ani şi 32 de ani, călătoreau într-un tren care circulă pe relaţia Bucureşti – Budapesta, însă nu aveau asupra lor documente.
Identitatea le-a fost stabilită la sediul Poliţiei de Frontieră, unde afganii au solicitat azil în România, ulterior audierilor fiind înreptaţi spre centrul regional de la Timişoara.
Migranţii au declarat că intenţionau să ajungă într-un stat Schengen din vestul Europei, însă au fost opriţi din călătorie, iar adulţii sunt cercetaţi penal pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei.

Comentarii

comentarii