Acasă Eveniment Opt plângeri penale împotriva Preasfinţitului Paisie Lugojanul

Opt plângeri penale împotriva Preasfinţitului Paisie Lugojanul

DISTRIBUIȚI

copii paisieEpiscopul-vicar al Timişoarei, Preasfinţitul Paisie Lugojanul, şi „locotenenţii” săi sunt în faţa unor noi procese penale. Opt părinţi ai micuţilor de la centrele educaţiaonale administrate de Arhiepiscopia Banatului au depus plângeri penale la IPJ Timiş. Părinţii vor să-şi primească banii de burse, câte 100 de lei lunar, cum prevedea proiectul european, în baza căruia au fost deschise cinci centre educaţionale în Timiş.

Pentru că şefii Arhiepiscopiei Timişoara au subtilizat banii europeni, cele cinci centre au fost închise în toamna lui 2012. Părinţii sunt chemaţi, miercuri, la Poliţia Timiş, pentru a da primele declaraţii în dosarul privind „furtul de bani europeni”.

Dublă ţeapă din partea oamenilor Domnului

În teribila afacere a centrelor educaţionale din Timiş, ce funcţionau în cadrul unui proiect POSDRU, fiecare dintre cei 22 de angajaţi ai centrelor educaţionale din vestul ţării erau obligaţi să doneze lunar 500 de lei din salariu. La început pe chitanţă, apoi doar pe ochi frumoşi. Cine nu plătea cotizaţia, nu îşi mai primea salariul. Înaltele feţe bisericeşti au decis însă că au nevoie de mai mulţi bani. Aşa că au decis să taie şi bursele copiilor amărâţi (100 de lei pe lună) şi chiar să-i priveze de o masă. Banii europeni au fost oficial blocaţi în toamna lui 2012, la cele cinci centre din Timiş şi alte 11 din întrega ţară… după ce s-a descoperit frauda de la Timişoara. Afacerea „donaţii din bani europeni” a fost gestionată de coordonatorii regionali de centre: preotul Alin Cuza (schimbat între timp) şi preotul Cristian Pavel. În spatele acestora a stat episcopul-vicar al Timişoarei, Preasfinţitul Paisie Lugojanul.

S-au ghiftuit pe seama amărâţilor

Acum, opt familii sărmane din Deta le cer socoteală. Printre acestea sunt şi familii numeroase, care locuiesc câte 7-8 într-o cameră de 3 metri pătraţi. Acestea au depus plângeri penale la Inspectoraul Judeţean al Poliţiei Timiş. Copiii nu numai că au fost lăsaţi pe drumuri, dar au fost privaţi de bursa lunară de 100 de lei, conform proiectului European POSDRU,  „Reţea interregională de centre educaţionale” numărul  91/2.2/S/61137, lansat în mai 2011. August 2011 a fost ultima lună în care copiii din centrele educaţionale au primit bursa din fonduri europene, în Timiş. În 11 luni, înaltele feţe bisericeşti din Timiş au tras 137.500 de lei din banii a 125 de copii amărâţi de la centrele din Timiş. Aceiaşi oameni din fruntea bisericii au decis să-i lase fără 41.000 de porţii de mâncare pe aceiaşi copii. Proiectul prevedea două mese pe zi, dar s-a mâncat o singură dată, pentru că aşa cereau coordonatorii de la Arhiepiscopia Timişoarei.

Îşi vor toate drepturile

O mamă nemulţumită, care s-a adresat instanţei, este Aglaia Hock. Femeia a fost de la bun început trasă în piept de cei ce trebuiau să gestioneze banii europeni. “Eu am avut doi copii la centru, dar în acte figura unul singur. Cei de la centru nu l-au trecut şi pe al doilea, aşa că de la început am primit o singură bursă. Ne vrem banii noştri, eu ar trebui să iau pentru doi copii”, ne-a spus Aglaia Hock. Florina Iacob este o altă mamă păcălită de înaltele feţe bisericeşti de la Timişoara. “Vom merge până în pânzele albe, sunt banii noştri şi ne vom lupta pentru ei. Eu sper să îi recuperăm pe toţi la poliţie”. După blocarea banilor europeni au rămas pe drumuri 94 de angajaţi din cele 5 centre din Timiş, 3 din Mureş şi 8 din Alba. 400 de copii proveniţi din familii nevoiaşe sau monoparentale, angrenaţi în aceste centre, au fost trimişi acasă. Centrele urmăreau, în special, prevenirea abandonului şcolar.

Comentarii

comentarii