Acasă Editorial Oradea, mai ”frunce” decât Timișoara

Oradea, mai ”frunce” decât Timișoara

6297
DISTRIBUIȚI

La numai 170 de kilometri de Timișoara, Oradea a devenit orașul reper al turiștilor interesați de Banat și Transilvania, fiind deja pe locul I ca număr de turiști, raportați la numărul de locuitori, din România. Oradea este, cu adevărat, un oraș european, mult mai aproape de conceptul vienez, clădirile istorice sunt renovate, centru istoric este luminat după normele occidentale, piața istorică este închisă total mașinilor, la sfârșitul săptămânii. Curățenia este ireproșabilă. Scriam de multe ori despre tristețea ”Timișoarei sacilor negri”. Oradea este veselă, nici un sac de gunoi la vedere, fără pachete de resturi și mizerii pe străzi, iar numărul coșurilor de gunoi ajunge fiecărui trecător grăbit. Peste tot sunt coșuri de gunoi…golite de angajații companiei de curățenie! Nimic nu deversează, nimic nu se lasă ” luat de vânt”. Nici măcar de curenții Crișului, destul de aspri, adesea.

Primarul Ilie Bolojan, liberal iubit de oameni, a fost ales chiar și de către simpatizanții UDMR. Populația maghiară, într-un raport mult mai generos față de români, decât este la Timișoara, nu-i reproșează nimic, dimpotrivă, raportul dintre români și unguri este benefic orașului Oradea, o perlă a Transilvaniei. Chiar și felul în care se respectă normele de conviețuire sunt, de departe, mult mai elegante decât în alte orașe.

Malurile Crișului sunt curate, nu vezi niciun adăpost pentru oameni străzii, nici haine jerpelite ”uitate de sărmani”, ca să nu mai vorbim despre câinii vagabonzi. Zero. Nu există. Nu se strigă pe străzi, nu se țipă, iar fețele oamenilor sunt mai vesele decât ale noastre, ale timișorenilor. Cât despre politețea și rafinamentul comportamentale din restaurante, magazine, chiar în micile brutării cu pâine de casă (autentică), orice comparație ar fi stridentă! Oradea poate fi oricând atașată campaniilor pentru imaginea României, a unei Românii de care ne este dor, din care vrem să facem parte cu privirea semeață, directă, curajoasă.

Mi-e dor de Timișoara adolescenței, de orașul din proiecțiile noastre de după 90, când nici prin minte nu ne trecea că am putea fi atât de dezamăgiți, atât de revoltați, căutând recuperarea imaginii autentice a Timișoarei, ”sora mică” a Vienei, ”verișoara” Budapestei, căutând mereu ceea ce se risipește, nedrept, pe zi ce trece.

Orașul este sufocat de murdărie, suntem entuziaști atunci când plouă, de parcă ploaia, rebelă, ar putea spăla pe lângă praful depus prea mult, și o parte din gândurile noastre deja prea obosite. Timișoara va fi fără miresmele sale din mai, acelea ale teilor și salcâmilor romantici, copacii săi sunt la pământ, iar arbuștii orientali au un miros asiatic, de boală, un miros nepotrivit olfactivității noastre de câmpie bănățeană…

O vizită la Oradea este ca o mângâiere fină pe o mână muncită din greu. O ieșire la Oradea este o bucurie, iar gustul cafelei schimbă gândurile pesimistului în gama de optimism, de genul ”dacă nu se putea, acum se poate…”. Se poate să fim și mai dezamăgiți, se poate să fim și mai nerăbdători.

Da, se poate!

Timișoara poate fi din nou cum a fost?

Comentarii

comentarii