Acasă Actualitate Oraşul din vestul României care va avea stadion de 45 de milioane...

Oraşul din vestul României care va avea stadion de 45 de milioane de euro şi sală polivalentă de 27 de milioane de euro

DISTRIBUIȚI

Oradea va avea în viitorul apropiat un stadion ultramodern, de 16.291 de locuri, dar şi o sală polivalentă pe măsură, de 5.000 de locuri.

Stadionul va costa aproximativ 45 de milioane de euro, va beneficia de parcare subterană, hotel, dar și de centru SPA.

Din valoarea totală a investiției, 34,26 de milioane de euro vor reveni stadionului, 7,88 milioane de euro, hotelului și 3,54 milioane de euro, parcării și pieții publice care va fi deasupra.

Lucrările vor începe în vara lui 2021, iar arena va avea 16.291 de locuri. Construcția va dura trei ani, iar noul stadion va respecta reglementările UEFA, astfel că va putea găzdui meciuri din cupele europene.

”Proiectul va fi finanțat din fonduri guvernamentale, dar avem și noi cota noastră, care se referă la expropieri în zona”, a spus edilul pentru ebihoreanul.ro.

Proiectat a fi construit pe strada Făgăraşului, între actualul amplasament al grădinii zoologice şi noua sală de sport aflată în construcție, complexul va cuprinde 3 obiective:

1. Stadionul cu 16.291 de locuri.

2. Piața de acces pietonal şi parcarea subterană de 150 de locuri.

3. Hotelul, zona de conferințe şi spa.

Sala Polivalentă din Oradea va fi gata în 2021

Sala Polivalentă din Oradea va costa 27 de milioane de euro și va avea o capacitate de 5.000 de locuri. Arena va putea găzdui competiții de handbal, baschet, tenis de masă sau volei.

Ilie Bolojan declara că până în mai 2021 sala va fi gata. 27 de milioane de euro costă lucrările, 80% din sumă este asigurată de Guvern, iar 20% de Primăria Oradea, scrie oradeaindirect.ro.

Viitoarea sală polivalentă cu 5.000 de locuri din Oradea, precum și blocurile din zona Ceyrat și Traian Blajovici, se vor încălzi cu apă geotermală printr-un proiect cofinanțat din fonduri norvegiene, informează ebihoreanul.ro.

Sala de sport din Oradea va dispune de următoarele spaţii:

Sală de competiţii (Corp D): handbal, baschet, volei

Sală de antrenament (Corp C)

Sală de forţă, fitness

Vestiare, grupuri sanitare

Zona studio transmisii radio-tv

Spaţii pentru public (cafenele, alimentaţie publică)

Corpuri laterale (Corp A si Corp B) – spaţii tehnice (punct termic, spaţii depozitare).

Sursa: digisport.ro

Comentarii

comentarii