.jpg)
Pe zi ce trece, am senzaţia că cele ce trebuie să se strice se strică prea repede. Că cele ce merg lent devin tot mai leneşe. Că oamenii pe care ai vrea să te bazezi devin tot mai banali, dar asta nu ar fi nimic, devin periculoşi. Senzaţia degenerării este prea evidentă, iar noi suntem tot mai puţini. Tot mai puţini români în România, tot mai puţini bănăţeni în Banat, tot mai puţini oameni pe care să ne bazăm, în apropiere. Apăsarea unei ierni grele, cu zăpadă mai multă decât ar fi vrut cei responsabili să o cureţe, dar şi noi cetăţenii, este un subiect pe buzele românilor de prea multă vreme. Numai că Dumnezeu nu lasă lucrurile pe loc. Se topeşte zăpada, dar se topeşte şi răbdarea noastră. Dacă se topeşte zăpada, ce vedem? O Timişoara, în primul rând, atât de murdară, ruşinos de murdară, cum doar în filmele neorealiste se mai poate vedea. Grămezile imense de zăpadă murdară par insurmontabile, iar cei care trebuie să lucreze în favoarea noastră se supără la orice întrebare privind confortul oraşului. Reprezentanţii Primăriei Timişoara fac „botic” atunci când, la întrebări banale, de genul „pe strada cutare când intră utilajele?”, luând întrebările ca pe o intenţie personală de agresiune. Oraşul arată ca după război. Toată lumea sparge echilibrul relaţiilor cu suspiciuni, aproape patologice, se confundă proprietatea publică cu cea privată. Zilele trecute, un bun amic mi-a relatat detalii de la o întâlnire a cetăţenilor dintr-un anume cartier din Timişoara cu primarul Ciuhandu. Oamenii au vrut dialog. Au primit monolog. Ce nu înţeleg cei care (mai) conduc, poate chiar şi cei care vor să conducă, este că s-a încheiat cu orele de „filosofie materialistă”, s-a sfârşit „iepoca” demagogiei. Grupul de protestatari din stradă nu este o glumă, nici pretextul ironiei celor care, toată iarna, au stat în casă şi au criticat. Românii nu vor mai accepta nici ipocrizii, nici băşcălii, nici repetarea răului. Răul de la Bucureşti este, oarecum, diferit de cel local. De la Bucureşti ne-a venit, mai ales în ultimii trei – patru ani, un rău de tip fanariot: furt, distrugere, corupţie, demagogie, minciună. De la nivel local avem, mereu, obtuzitate, smiorcăieli, lipsa dinamismului în administraţie, prea multă murdărie, prea multă birocraţie… Investitorii fug nu doar din cauza corupţiei, mai fug şi din cauza obtuzităţii, a ritmului lent în reacţii, pe care administraţia îl arată. Ceea ce nu vor să vadă orbii din toate sferele puterii este, de fapt, foarte simplu: anul 2012 este anul marilor prefaceri. Apocalipsa albă, ce va scoate lumea de sub murdărie.
