Acasă Actualitate Ordinul a fost publicat în Monitorul Oficial. Începe distribuirea iodurii de potasiu...

Ordinul a fost publicat în Monitorul Oficial. Începe distribuirea iodurii de potasiu către populație. Lista farmaciilor în care se vor găsi comprimatele gratuite

DISTRIBUIȚI

Ordinul privind modalitatea de distribuire a iodurii de potasiu 65 mg comprimate către populație a fost publicat în Monitorul Oficial. Comprimatele vor fi distribuite gratuit de către farmacii.

În termen de 7 zile de la intrarea în vigoare a ordinului, direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București transferă comprimatele de iodură de potasiu 65 mg către farmaciile comunitare, cu sprijinul companiilor de distribuție de medicamente.

Pentru a intra în posesia iodurii de potasiu 65 mg, cetățenii se vor adresa medicului de familie, care trebuie să le elibereze prescripția medicală.

În baza acesteia, farmaciile vor furniza comprimatele de iodură de potasiu 65 mg care le revin.

Potrivit ordinului, comprimatele vor fi distribuite gratuit populației de către farmaciile comunitare. 

Lista cu farmaciile comunitare care vor distribui gratuit iodura de potasiu 65 mg comprimate catre populatie

Ministerul Sănătății precizează că în farmacii vor fi disponibile în mod gratuit materiale informative cu privire la utilizarea corectă a comprimatelor de iodură de potasiu 65 mg.

Comprimatele de iodură de potasiu se administrează numai în caz de incident nuclear, la indicațiile autorităților.

Comentarii

comentarii