Acasă Actualitate Organizaţia “Salvaţi copiii” Timiş a redeschis porţile Centrului “Creştem împreună” Timişoara

Organizaţia “Salvaţi copiii” Timiş a redeschis porţile Centrului “Creştem împreună” Timişoara

DISTRIBUIȚI
Organizaţia “Salvaţi copiii” Timiş, al cărei preşedinte este medicul Mihai Gafencu, a redeschis porţile Centrului “Creştem împreună” 2010 -2011, miercuri, 15 septembrie, în Timişoara. Încă de la începutul anului şcolar, copiii înscrişi în cadrul proiectului “Diminuarea impactului negativ al migraţiei economice a părinţilor în Italia asupra copiilor rămaşi singuri acasă în România” sunt aşteptaţi să îşi reia locurile în băncile sălii “Salvaţi copiii!”, din cadrul Şcolii cu clasele I –VIII nr. 19 “Avram Iancu” Timişoara. Aceasta este principalul partener în proiect. 

 
Un centru pentru toţi copiii abandonaţi din Timiş
 
În Timiş, în acest an, au fost identificaţi 40 de micuţi şi au devenit beneficiari ai proiectului. Ei s-au bucurat de un program after-school centrat pe dezvoltarea şi îmbunătăţirea rezultatelor şcolare, a relaţiilor intra şi inter personale ale copiilor, sprijin moral acordat părinţilor rămaşi singuri acasă sau bunicilor. Dr. Mihai Gafencu, preşedintele organizaţiei, a precizat că pentru aceşti copii şi pentru toţi ceilalţi minori din Timişoara aflaţi în această situaţie a fost creat acest centru. “Concret, proiectul a reuşit să ofere sprijin de specialitate în ameliorarea dificultăţilor psiho-sociale ale experienţei de a fi copil cu ambii sau un părinte plecat în străinătate”, a precizat Cristian Badi, coordonatorul proiectului realizat cu sprijinul Enel CUORE şi Intesa Sanpaolo Bank. Tot în Timişoara, în această vară, pe bd. Republicii nr. 1, a mai fost creat “Centrul de consiliere pentru părinţi”. Conform ultimei statistici a Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Familiei şi a Drepturilor Copilului, sunt peste 85.605 de copii rămaşi fără unul sau ambii părinţi, în urma plecării acestora la muncă în străinătate şi 26.706 de copii rămaşi fără niciun părinte alături.
 
Factori de risc
 
Zona de Vest nu se numără printre regiunile cu un număr foarte mare de copii cu părinţii plecaţi la muncă în străinătate. Totuşi, după cum susţine Organizaţia “Salvaţi Copiii”, la nivel naţional există o predilecţie către neglijarea copiilor. Zona de Sud-Est a ţării este cu cel mai mare număr de copii rămaşi singuri (24% din totalul cazurilor de neglijare în 2009), în urma plecării părinţilor la muncă în străinătate. Urmează Zona de Nord-Est (peste 18% din totalul cazurilor de neglijare). Câţiva dintre factorii de risc ce ţin de componenţa şi funcţionalitatea familiei sunt: existenţa unui climat socio-afectiv defectuos (relaţiile tensionate, atitudinile violente, mediul lipsit de securitate afectivă dezvoltă un comportament agresiv şi interacţionează violent). 
 

Comentarii

comentarii