Sinagoga din Fabric este singurul monument istoric din România, selectat dintr-un total de 225 de situri nominalizate din întreaga lume, care a fost inclus în anul 2022, alături de alte 24 de situri culturale din Australia, America de Nord, America de Sud, Asia, Africa și Europa, de organizația World Monuments Fund, cu sediul la New York, pe lista siturilor cultural a căror conservare are o importanță vitală și totodată care vor beneficia de finanțare pentru lucrări de reabilitare.
Astfel, Primăria Timișoara, prin Centrul de Proiecte, în parteneriat cu World Monuments Fund, organizează, în 18 octombrie, un prim eveniment dintr-un process participative mai amplu, menit să promoveze angajamentul Timișoarei de a conserva acest monument istoric de peste 120 de ani.
La finalul anului 2023 Municipiul Timișoara a preluat în administrare Sinagoga din Fabric, monument istoric (TM-II-m-B-06128), parte din Ansamblul urban “Fabric” (II) (TM-II-a-A-06097), de la Comunitatea Evreilor din Timișoara, iar în prezent municipalitatea se află în proces de achiziție a serviciilor aferente unei puneri în siguranță a monumentului.
Pe termen lung, Municipiul Timișoara își propune ca, printr-o intervenţie adecvată și o refuncționalizare flexibilă, să oprească procesul de degradare al imobilului și, mai mult, să redea clădirea comunității locale spre a fi folosită în scopuri culturale și nu numai.
Alături de Dominic Fritz, Primarul Timișoarei, arhitectul Javier Ors Ausín, manager de program la World Monuments Fund din New York și Luciana Friedmann, președintele Comunității Evreilor din Timișoara, la eveniment au confirmat prezența arhitecți și specialiști din sectorul cultural din Barcelona, București, Cluj-Napoca și Timișoara.
Sinagoga din Fabric este situată într-unul dintre cartierele istorice ale Timișoarei și a fost construită între anii 1885-1889, în stil neo-maur, pe malul unui braţ mai vechi al râului Bega, după proiectul arhitectului maghiar Lipót Baumhorn, care a conceput, între altele, și sinagogile neologe din Brașov și Seghedin.
Clădirea a fost proiectată după tradiția marilor sinagogi neologe contemporane de pe teritoriul Imperiului Austro-Ungar, fiind asemănătoare cu sinagogile din Rijeka, Szolnok și Zrenjanin (Becicherecul Mare).
Eforturile de cartografiere a diverselor locuri culturale și religioase evreiești din Timișoara pregătesc terenul pentru povestirea cu impact a istoriilor subreprezentate. În același timp, reabilitarea și reutilizarea Sinagogii Fabric din 1899 poate evidenția valoarea patrimoniului arhitectural evreiesc pentru viața contemporană a orașului.
Programul World Monuments Watch, lansat în 1996, este un apel bienal la acțiune organizat de World Monuments Fund (WMF) care evidențiază obiective (situri) de patrimoniu cultural unde conservarea lor este de o importanță vitală pentru comunitățile din întreaga lume.