Acasă Politica “Oricâte voturi ar fura, PD-L nu poate câştiga alegerile”

“Oricâte voturi ar fura, PD-L nu poate câştiga alegerile”

DISTRIBUIȚI

Ponta – încrezător la Timişoara: “Mă aştept ca alegerile din noiembrie să fie amânate”

Victor Ponta a aruncat bomba la Timişoara. PD-L va face orice pentru a amâna alegerile de la sfârşitul lui 2012 – este convingerea social-democratului. Există şi o parte bună, PD-L este mult în spatele USL şi nimic nu îi mai poate aduce la guvernare. Prezent în capitala Banatului, pentru a se întâni cu liderii filialei judeţene, Victor Ponta, preşedintele PSD, a tunat şi a fulgerat împotriva Guvernului Boc şi a lui Traian Băsescu. Şeful social-democraţilor nu mai are nici o  speranţă că alegerile din 2012 nu vor fi comasate. Din contră, acesta se gândeşte la ce este mai rău. “Sincer, mă aştept ca alegerile din noiembrie să fie amânate.

PD-L va încerca orice pentru a câştiga aceste alegeri. Vor cumpăra voturi, vor fura voturi şi vor intimda oameni. Cu toate acestea, noi vom câştiga alegerile, pentru că există o diferenţă prea mare între USL şi PD-L”, a spus Ponta, la Timişoara.
Ciuhandu – partenerul USL?
Cel ce se visează viitorul premier al României a făcut o scurtă analiză personală a spectrului politic. UDMR trebuie neapărat să meargă în opoziţie, în 2012. Tot în opoziţie vor fi şi UNPR şi PP Dan Diaconescu. Gabriel Oprea şi Dan Diaconescu au fost catalogaţi de Ponta drept “cei mai apropiaţi colaboratori ai lui Băsescu”. Ponta a vorbit şi despre cea mai grea bătălie pe care USL o va duce în Timiş – cea pentru Primăria Timişoara. Liderul PSD nu-l vede însă ca un adversar pe Gheorghe Ciuhandu, primarul Timişoarei, ci mai degrabă ca un partner al USL. “Nu văd un adeversar al USL în domnul Ciuhandu, mai degrabă îl văd ca un partener al nostru. Ciuhandu este un om independent, care nu s-a vândut regimului Băsescu, deşi sunt convins că au existat presiuni. Niciodată nu voi vorbi de rău despre el”, a spus Ponta.
Are încredere în filiala din Timiş
Victor Ponta este convins că USL are un potenţial important în Timiş. Asta mai ales după ultimele scandaluri în care au fost implicaţi membrii marcanţi din PD-L în vestul ţării. “Sunt convins că, în Timiş, USL are un potenţial important. E important ca şi aici să oferim o alternativă a ceea ce a fost până acum. Şi în Timiş, PD-L a dovedit că acţionează ca un grup mafiot, prin scandalul strângerii de bani pentru partid”, a mai spus Ponta. Liderul PSD a vorbit şi despre scandalul ce se profilează în domeniul Sănătăţii. A fost foarte plastic. “Anul trecut, Băsescu a condus mineriada împotriva Educaţiei, acum conduce o mineriadă împotriva Sănătăţii. Între un profesionist – Arafat – şi un politician corupt – Băsescu – românii ştiu ce să aleagă!”.

 

Comentarii

comentarii