Acasă Cultura Oskar Szuhanek – Budapesta, Paris, Timișoara. Cea mai amplă retrospectivă a pictorului,...

Oskar Szuhanek – Budapesta, Paris, Timișoara. Cea mai amplă retrospectivă a pictorului, la Muzeul de Artă

DISTRIBUIȚI

Muzeul Național de Artă Timișoara va organiza cea mai recentă expoziție care va fi vernisată sâmbătă, 27 august, de la ora 18.00, eveniment realizat cu finanțarea Consiliul Județean Timiș.

Proiectul de cercetare, expunere și promovare este dedicat pictorului timișorean Oskar Szuhanek (n. 1887 la Tomești, jud. Timiș- d. 1972 la Timișoara) și reprezintă cea mai amplă retrospectivă care i-a fost dedicată marelui artist până în acest moment.

Operele create de acesta, aflate în patrimoniul Muzeului Național de Artă Timișoara, sunt completate de numeroase picturi și desene din colecții private, o parte din ele fiind prezentate publicului în premieră cu această ocazie.

Artistul Oskar Szuhanek a manifestat de la o vârstă fragedă un interes deosebit pentru desen, pictură și științe umaniste, fiind remarcat de pictorul Iosif Ferenczy. Prin intermediul unei burse de studii oferite de primarul Timișoarei, Carol Telbisz, el a studiat la Academia de Arte Frumoase din Budapesta, unde și-a făcut debutul artistic în saloanele academice ale timpului, apoi, susținut de familie, a urmat cursurile Academiei Julian din Paris, continuându-și formarea prin studii și călătorii în Italia, la Vila Medici din Roma, prin intermediul Academiei Franceze.

În perioada petrecută la Paris a avut prilejul să cunoască importanți artisti europeni precum: Amedeo Modigliani, Pablo Picasso, Fernand Léger, Alfred Wiegmann, Ivan Meštrović, Auguste Rodin, Anatole France sau Max Jacob. Între 1912-1914 artistul a realizat călătorii de creație în nordul Africii, în LibiaTunisia, Sicilia, etc., în satele din spațiul transilvănean în 1925, la Balcic și Constanța în 1933, dar și la Baia Mare în 1934, pentru ca apoi să se stabilească în Timișoara, căreia îi va personifica parcurile, monumentele și împrejurimile în a doua parte a vieții sale.

Notorietatea pe care o câștigă datorită talentului și prodigiozității ce îi caracterizează opera se datorează și structurii emoționale și comunicative extrovertite, calităților poliglote (vorbea fluent germana, maghiara, româna, franceza, italiana, engleza și spaniola), pasiunii pentru filosofie, literatură și psihologie.

În 1914 pictorul revine la Timișoara și se distinge ca una dintre cele mai importante figuri ale artei interbelice bănățene, un portretist desăvârșit. Picturile surprind viața sofisticată a elitei timișorene.

Curatoarea expoziţiei Andreea Foanene, alături de asistenții Izabela Andronache și Alexandru Babusceac, au alcătuit o selecție de opera majore, însoțite de opere inedite, materiale documentare și lucrări foarte timpurii ale artistului.

Teme clasice, adaptate istoriei locale, precum portretul și peisajul, ne dezvăluie realitățile vieții timișorene a secolului XX într-o lumină caldă, a unui artist clasic, care a înțeles arta neoclasică prin formarea academică riguroasă, dar care a savurat cu bucurie lecția impresionismului și a modernității picturii.

Organizator: Muzeul Național de Artă Timișoara. Finanțator: Consiliul Județean Timiș.

Parteneri: CNR UNESCO, Departamentul Românilor de Pretutindeni, Universitatea de Vest Timișoara, Facultatea de Arte şi Design din cadrul UVT, Uniunea Artiștilor Plastici din România, Federația Comunităților Evreiești din România, Cramele Recaș, Restaurantul Karadorde, Modernism.Ro, Revista Artă, Radio România Cultural, Teleuniversitatea Timişoara, Orizonturi Culturale Italo-Române, Plai, Pictură pe Pâine.

 

Comentarii

comentarii