Acasă Editorial Ostaficiuc, demisia!

Ostaficiuc, demisia!

DISTRIBUIȚI

Rezultatul procesului consumat între Ostaficiuc şi ANI, la Curtea de Apel Timişoara, a fost concretizat, miercuri, printr-o sentinţă dezavantajoasă pentru Constantin Ostaficiuc: Curtea de Apel a dat verdict: conflict de interese la  preşedintele CJT. Pe fondul revoltelor din România, al discreditării conducerii PDL, al căderii libere pe care o suferă Băsescu – Boc – Udrea, unii dintre liderii locali ar avea o ultimă  şansă de a-şi mai salva stropul de – ah, nu, despre imagine nu mai poate fi vorba,  stropul de  urmă de omenie (dacă e cazul). Cum? Prin demisie. Unul dintre cei  care ar trebui să facă asta cât mai repede este Constantin Ostaficiuc, cel care tocmai a pierdut  procesul cu ANI, cel care, după modelul grofilor locali, a făcut afaceri cu… propria familie. Ba, mai mult, a dat contract  pe bani publici familiei sale, printr-un  directoraş din gaşca sa, unul al cărui nume nici nu merită scris şi care a  decretat, în scrisul său otrăvit, că cei care manifestă acum împotriva lui Băsescu sunt „Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei”. Ostaficiuc, cu „lordoza de funcţie” ajunsă deja celebră, celebritatea nefiind, din păcate pentru el, neapărat pozitivă, ar trebui să-şi dea demisia până nu va fi demis  cu alte argumente, de care-i va fi şi mai ruşine!  Refrenul pe care l-au învăţat unii pdl-işti (există membri PDL care sunt persoane absolut decente, onorabile, oameni care chiar muncesc şi care nu au nimic de-a face cu „famiglia”), referitor la protestatari este: „Nu-i nimic, să-i lăsăm în pace,  să refuleze (termenul corect este „defuleze”, dar sunt inculţi!), îşi revin ei…”. La ce să-şi revină? La mizerie? La corupţia din sistem? La privit cum se îmbogăţeşte o vulgară ca Udrea? La văzut cum se linguşesc pe lângă  putere pentru privilegii meschine? La lipsa de drumuri? La lipsa de  corectitudine în concursuri?  La despuiat biata ţară? La ce să-şi revină? Poate, dacă unul ca Ostaficiuc şi-ar da demisia, s-ar mai putea spera la stropul de speranţă pentru  revenirea  pe scena publică a unui  partid ca PDL, care, deocamdată este într-o mare criză! Şi într-un mare război al nervilor! Ţară, ţară, vrem ostaşi! Dar nu brute în Piaţa Universităţii din Bucureşti. Ostaficiuc, demisia!
 

Comentarii

comentarii