Acasă Eveniment OSUT face scandal la Primăria Timişoara

OSUT face scandal la Primăria Timişoara

DISTRIBUIȚI

Zerci de studenţi vor să îi ia azi la întrebări pe consilierii locali
Zeci de studenţi de la Universitatea de Vest din Timişoara vor fi prezenţi azi, de la ora 15 la Primăria Timişoara la şedinţa publică unde se vor vota finanţările pentru mai multe proiecte culturale. OSUT (Organizaţia Studenţilor din Universitatea de Vest) este nemulţumită că nu au primit în acest an niciun ban pentru cel mai mare festival naţional de artă studenţească – “Student Fest”.

Întârziaţi, dar buni detectivi

Studenţii au întârziat depunerea proiectului lor spre finanţare şi au decalat festivalul.
Cu toate acestea au descoperit că multe proiecte sunt la limita legii. “Dacă în 2008 Consiliul Local a împărţit banii intr-un mod absurd, în 2009 o fac iar, însă de data aceasta mult mai grav. Termenul limită pentru trimiterea de proiecte în decembrie 2008 a fost 15 decembrie, termen care nu a fost respectat de toate proiectele care au cerut finanţare.
Astfel, au fost 9 proiecte depuse după primul termen – 15 decembrie – şi, în mod inexplicabil, au fost şi acceptate”, spune Cristina Fiţ, purtătorul de cuvânt al OSUT.

Alte nereguli la Consiliul Local Timişoara

Studenţii au descoperit şi alte nerguli. Ei susţin că deşi nu aveau voie să facă parte din comisiile de evaluare a proiectelor depuse spre a fi finanţate, preşedintele comisiei Stabo Francisc – director la liceul Bela Bartok – şi preşedinte la Asociaţia Pro Folk şi-a propus spre finanţare propriile proiecte cu sume de aprox. 12.000 de lei, proiecte, depuse după termenul limită.
De asemenea, Elena Wolf –director la Liceul Teoretic Nikolaus Lenau – a reuşit să-şi treacă proiectele depuse după termenul limită. 
“Pentru că nu ar fi fost de ajuns, Asociaţia APFR, Liceul Tehnic de Vest şi Mitropolia Banatului nu mai aveau anul acesta dreptul de a primi finanţare deoarece proiectele pentru care au primit finanţare anul trecut nu s-au mai desfăşurat.
Cu toate acestea, anul acesta proiectele lor au fost propuse spre a fi finanţate”, mai spune Cristina Fiţ.

Comentarii

comentarii