Acasă Actualitate Ovidiu Ciuhandu vrea ca Timişoara să ia credit pentru infrastructură

Ovidiu Ciuhandu vrea ca Timişoara să ia credit pentru infrastructură

DISTRIBUIȚI

Consilierul local PD-L Ovidiu Ciuhandu va propune consiliului local accesarea unui credit destinat în special lucrărilor de infrastructură. Vremurile sunt grele, criza e în toi, iar străzile trebuie reparate, aşa că Ovidiu Ciuhandu s-a gândit la un credit care să rezolve aceste lucruri. „În condiţiile în care avem un buget ce nu va satisface niciuna dintre direcţii şi nici pe noi ca cetăţeni, uitându-mă puţin pe gradul de îndatorare, există o marjă suficient de mare ca anul acesta, în condiţiile în care nu vom avea bani de investiţii, municipalitatea este datoare şi noi, consiliul local, faţă de fiecare timişorean, neapărat să acceseze un credit destinat investiţiilor. Am adoptat o serie de studii de fezabilitate necesar a fi finalizate în anul 2010. Ne împrumutăm şi o să plătim cu toţii din impozitele şi taxele către  municipalitate. În condiţiile astea de criză, este singura variantă pentru noi”, spune Ovidiu Ciuhandu.

„Credit pentru infrastructură – închiderea inelelor, pasaje, drumuri”
Ovidiu Ciuhandu crede că acest credit ar trebui să aibă o perioadă de maturitate de 7-8-10 ani şi perioadă de graţie de 3 ani de zile. „Trei ani de zile plătim dobânzi, după care începem să plătim credit. Credit pentru infrastructură – închiderea inelelor, pasaje, drumuri. E nevoie de două sau trei poduri peste Bega, unul este eminamente necesar. Este punctul meu de vedere şi îl voi susţine şi în consiliul local. Oportun pentru Timişoara ar fi să închidem inelele, să rezolvăm pasajul Jiul. Nu avem ce să facem decât să facem acest lucru, pentru a continua şi demara investiţii noi”, mai spune Ovidiu Ciuhandu.

Comentarii

comentarii