Acasă Economic Ovidiu Tender va ataca în instanţă decizia de vânzarea a rafinăriei RAFO...

Ovidiu Tender va ataca în instanţă decizia de vânzarea a rafinăriei RAFO la fier vechi

DISTRIBUIȚI

tenderCompania Prospecţiuni, acţionar minoritar la RAFO, va ataca în instanţă hotărârea AGA prin care s-a decis vânzarea la fier vechi a rafinăriei din Oneşti.

“Pe lângă istoria îndelungată, de peste 60 de ani, RAFO Oneşti este şi una dintre puţinele rafinării pe care ţara le deţine la acest moment, iar impactul acestei decizii este unul mult prea mare pentru a fi ignorat – de la importanţa strategică naţională, până la impactul industrial, geopolitic şi social. Să nu uităm că un întreg oraş s-a născut în baza activităţii acestei rafinării. Mai mult decât atât, din declaraţiile unor foşti salariaţi ai RAFO, se pare că starea utilajelor rafinăriei este una foarte bună. În aceste condiţii, compania Prospecţiuni S.A., în calitate de acţionar, îşi exprimă în mod ferm dezacordul privind hotărârea Petrochemical Holding, va lua toate măsurile necesare pentru a lupta împotriva sa şi acuză această decizie fără precedent ca fiind un act de sabotaj împotriva economiei naţionale”, a declarat într-un comunicat conducerea Prospecţiuni, companie deţinută de omul de afaceri Ovidiu Tender.
Rafinăria RAFO Oneşti va fi vândută la fier vechi, după ce firma care deţine participaţia majoritară, controlată de un cetăţean rus, a votat miercuri în AGA o propunere în acest sens pe care a introdus-o pe ordinea de zi la începutul lunii februarie. Terenul rafinăriei urmează să fie folosit ca platformă industrială pentru o serie de proiecte tehnice. “Se aprobă împuternicirea directorului general al RAFO SA să înceapă procedura de desfacere (vânzare) a activelor şi utilajelor aferente ale companiei. Preţul de vânzare a activelor şi a utilajelor se va stabili în baza preţurilor utilajelor pe piaţa second-hand, dar nu poate fi mai mic decât preţul fierului vechi pe piaţa locală românească în ziua semnării contractelor de vânzare/cumpărare a utilajelor”, se arată în raportul cu decizia AGA transmis de companie Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Acest punct a fost aprobat cu votul acţionarului majoritar, firma Petrochemical Holding din Viena, care l-a şi introdus pe ordinea de zi la începutul lunii februarie. Voturile pentru exprimate reprezintă 96,51% din acţiunile RAFO, participaţie deţinută de Petrochemical Holding, controlată de cetaţeanul rus Iakov Goldovskiy. Restul de 3,48% aparţine mai multor acţionari.

Comentarii

comentarii