Acasă Actualitate Pădurea de la Obârșie, Caraș Severin – locul în care hoții de...

Pădurea de la Obârșie, Caraș Severin – locul în care hoții de lemne fură și distrug

DISTRIBUIȚI

Pădurea de la Obârșie, aflată între Slatina Nera și Potoc județul Caraș Severin este locul în care hoții de lemne fură și distrug, își fac drumurile lor peste proprietăți, abandonează lemnul subțire din crengi și copacii doborâți la tăierea arborilor mari, sfidează tăind lemnul la dimensiunile necesare pentru foc chiar în pădure și s-au organizat pentru a se feri de poliție și de proprietarii care se mai interesează de pădurea lor.

Iancu Radomir Gherman, unul dintre păgubiți, susține că, în dărapul lui de pădure au tăiat inclusiv arborii care erau marcați cu vopsea pe marginea proprietății. Hoții sunt din Potoc și Slatina Nera –  nu au venit din Patagonia – vând lemnul furat în aceste sate, ori duc transporturi spre Oravița, uneori vând chiar proprietarilor de la care au furat sau vecinilor proprietarilor și profită de tăcerea celor care se bucură de lemnul care le ajunge în obor.

” Ne fură sau ne furăm pădurea? Mă întreb, cei care cumpără lemn furat de la vecinii lor nu sunt mai vinovați, moral, decât hoții? Soluțiile sunt simple, dar nu se pot aplica fără implicarea proprietarilor de păduri,  a oamenilor cu omenie și bun simț și a autorităților: asocierea proprietarilor de pădure pentru intabularea pădurii și semnarea unui contract de pază cu ocolul silvic. Montarea de camere pentru luat vederi în pădure și pe străzile din Potoc și Slatina Nera. Refuzarea ofertei de lemn furat. Depunerea de plângeri penale atunci când constatați că s-a furat lemn din pădurea dumneavoastră. Închei prin menționa că proprietarii pe proprietățile cărora se găsesc cioate nemarcate sunt considerați hoți, până când fac dovada că nu ei au exploatat arborii furați!”, a mărturisit Gherman.

În acest context, explicația Ministerului Mediului Apelor și Pădurelor este data de niște visători și cam ruptă de realitate care spune astfel: în ultimii doi ani, au fost luate cele mai eficiente și efective măsuri în domeniul combaterii tăierilor ilegale și al refacerii ecosistemelor afectate de tăierile ilegale din trecut.

Datorită acestor măsuri: nu au mai fost semnalate, nici de organele de control, nici de alte entități, tăieri ilegale la ras (așa-numitele defrișări) pe suprafețe extinse, nu mai există situații cu versanți întregi despăduriți; avem cea mai complexă bază de date, prin intermediul SUMAL 2.0, care permite identificarea imediată și sancționarea contravenienților sau infractorilor. Derulăm cel mai amplu program de refacere a habitatelor forestiere folosind sisteme GIS și imagini satelitare pentru identificarea și monitorizare pădurilor afectate de exploatări ilegale, lucrări silviculturale neadecvate și dezastre naturale.

În doi ani de la lansare, avem peste 2 milioane de interogări în Inspectorul Pădurii, realizate de cetățenii care verifică legalitatea transporturilor de lemne de pe șoselele României. Orice transport ilegal poate fi depistat în timp real.

Deținem cea mai mare suprafață de păduri virgine din Europa protejate strict și continuăm să identificăm și să introducem suprafețe noi sub protecție. Eforturile și progresele României sunt recunoscute inclusiv la nivelul experților și conducerii Comisiei Europene.

Referitor la afirmația conform căreia “peste jumătate din lemnul tăiat ilegal la nivel mondial provine din pădurile din România”, MMAP nu cunoaște sursa informațiilor și nu a fost contactat de autorii materialului de presă pentru a exprima un punct de vedere in acest sens. Astfel, MMAP respinge această afirmație și consideră că reprezintă o interpretare subiectivă și complet eronată a unor informații statistice.

Pe de altă parte, Garda Forestieră Timișoara a avut o activitate bogată în anul 2022. Datele cu privire la acțiunile desfășurate și rezultatele obținute sunt prezentate succint mai jos :

Activitatea de control al respectării regimului silvic și cinegetic : Total acțiuni de verificare : 1037. Volum tăiat ilegal : 2088,08 mc cu valoarea prejudiciului de 812689,356 lei. Înaintate 20 de sesizări penale. Total contravenții aplicate de personalul GF TM – 574 cu o valoare de 1462250 lei, măsuri complementare de confiscare materiale lemnoase : fizic – 309,902 mc și contravaloric – 2406,197 mc cu valoarea de 678783,34 lei. Total contravenții aplicate de personalul GF TM în echipe mixte cu reprezentanți ai IPJ – 51 cu o valoare de 301000 lei, măsuri complementare de confiscare materiale lemnoase : fizic – 323,046 mc și contravaloric – 839,466 mc cu valoarea de 267743,607 lei.

Comentarii

comentarii