Acasă Actualitate Pagubele provocate de vremea rea în Timiş vor fi plătite cu bani...

Pagubele provocate de vremea rea în Timiş vor fi plătite cu bani de la buget sau de la UE

DISTRIBUIȚI

prefectura timisAstăzi, la Instituția Prefectului, a avut loc ședința Comitetului județean pentru situații de urgență, condusă de prefectul Eugen Dogariu. Ședința a fost convocată ca urmare a mai multor solicitări adresate de primării pe raza cărora au existat pagube din cauza intemperiilor (ploi, grindină, furtuni)  din lunile iunie și iulie.

Astfel,  primul punct pe ordinea de zi a ședinței s-a referit la – Analiza pagubelor provocate de fenomenele meteorologice și hidrologice  periculoase, în perioada iunie – iulie 2014, în județul Timiș. Până în prezent au trimis la instituția Prefectului procese verbale cuprinzând pagubele Comitetele Locale pentru Situații de Urgență Gătaia (urmare a intemperiilor din 26 iunie), Nădrag (urmare a intemperiilor din 12 iulie), Făget (unde zidul bibliotecii a fost afectat în urma unei vijelii), dar și Ocolul Silvic Ana Lugojana și Direcția pentru Agricultură a Județului Timiș (suprafețe agricole calamitate).
Pentru evaluarea pagubelor, în vederea găsirii unor soluții financiare de sprijin, s-a decis constituirea unei comisii din care vor face parte reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Banat, Direcției pentru Agricultură, Sistemului de Gospodărire a Apelor Timiș, Inspectoratul Regional în Construcții Vest, Direcției de Drumuri din cadrul Consiliului Județean Timiș, Direcției Silvice Timiș, plus primarii localităților afectate de intemperii. Comisia va evalua pagubele, urmând ca să se pregătească documentațiile pentru a se putea solicita fonduri de la buget sau de la Fondul Solidaritatea al Uniunii Europene.
În finalul ședinței, s-a pus în discuție situația meteorologică și hidrologică din județ, având în vedere că au fost emise avertizări cod galben pentru râuri din județ, iar ploile vor continua până mâine. Totodată,  se preconizează că ploile vor reîncepe duminică. A reieșit faptul că la ora actuală nu sunt depășiri de cote pe nici un râu din județ.

Comentarii

comentarii