Acasă Eveniment Paisie – devoalat în abuzurile sale de Patriarhul Daniel

Paisie – devoalat în abuzurile sale de Patriarhul Daniel

DISTRIBUIȚI

ps paisie lugojanuAşa cum ZIUA de Vest anunţa, în urmă cu o săptămână, noul preot de la Găvojdia, Emanuel Vântu, a fost obligat să părăsească parohia. Mitropolia Banatului a anunţat, în sfârşit, în mod oficial, vacantarea postului de preot la Parohia Găvojdia, cu hramul „Înălţarea Domnului”. Postul va fi scos la concurs, iar dosarele se pot depune până pe 3 aprilie, la oficiile protopopeşti.  Pentru a se îndrepta numirea clientelară făcută de episcopul-vicar al Timişoarei, Paisie Lugojanul, la Găvojdia, a fost nevoie de intervenţia Patriarhului României, Preafericitul Daniel. Şeful BOR a luat prima decizie importantă împotriva terorii fără precedent impuse de episcopul-vicar Paisie Lugojanul în bisericile din Banat. Acesta a decis să anuleze decizia de numire în funcţia de preot paroh la Găvojdia, localitate de lângă Lugoj, a preotului Emanuel Vântu.

Pila lui Paisie…

Decizia ca preotul Vântu să slujească în Parohia Găvojdia a fost luată în şedinţa Consiliului Eparhial din 27 noiembrie 2012, şedinţă prezidată de episcopul-vicar Paisie Lugojanul. Sătenii au făcut un scandal monstru, atunci. Nu i-au permis, iniţial, preotului impus de Paisie să intre în biserică. Singurul motiv pentru care popa Vântu a ajuns paroh la Găvojdia este relaţia sa de rudenie cu unul dintre cei mai buni amici ai lui Paisie. Emanuel Vântu este frate cu stareţul de la Mănăstirea Săraca, arhimandritul Clement Vântu. Călugăr ca şi Paisie, pe Clement Vântu îl leagă o serie de afaceri bănoase, pe spatele bisericilor din Banat, de Paisie. Călugăr în acte, în realitate, despre Clement Vântu se spune că este tată a doi copii, cu “soţia” bucătăreasă la mănăstire, cu jeep la scară şi apartament la oraş. “Preacucernicul” Clement Vântu a intervenit pe lângă Paisie pentru fratele său. Marea făcătură a ajuns însă până la urmă şi la urechile patriarhului. Acesta a decis că Emanuel Vântu nu mai poate să slujească la Găvojdia. Sursele noastre din Patriarhia Română susţin că, în sfârşit, Preafericitul Daniel a realizat cine este Paisie Lugojanul. Se pare că este o chestiune de săptămâni până când Paisie îşi va lua, obligat-forţat, bagajele şi va trebui să părăsească Arhiepiscopia Timişoarei.

Comentarii

comentarii