La sfârșitul celei de-a treia săptămâni a Postului Mare, recunosc, mi-este greu să mă reîntorc la o temă care, pe de-o parte doare, aici, în Banat, iar pe de altă parte pare a fi săgeata otrăvită a sistemului instituit de imixtiunea SRI în Biserica Ortodoxă Română.
Paisie, zis Lugojanul, cel care nu o să fie lugojean niciodată, deși în fundul sufletului său cred că i-ar plăcea, comite chiar acum, în preajma Paștelui, răutăți ce nu au vreo legătură cu cele sfinte, nici cu preoția, ci numai cu ispita! Aș fi dorit tare mult să nu mai fiu nevoită să scriu despre această temă, o mare durere a Bisericii Bănățene, dar strigătul preoților nu mă poate lăsa rece. Am fost chiar înclinată să nu mai scriu, am avut discuții lungi cu prieteni buni, dar care împărtășim opinii diferite față de marele conflict din Biserica Bănățeană, chiar am scos din site-ul www.ziuadevest.ro linkul spre Petiții online, referitor la plecarea lui Paisie de la Timișoara, dar el nu face decât să ucidă mai departe suflete de preoți, familii întregi, enoriași care-și cer dreptul la respect în catedrală.
Paisie, capul furtului de alimente de la săracii din raza Eparhiei Timișoara, cel care-l ține în funcție pe întunecatul de Cristian Pavel, o mizerie umană, cel care a luat de la gura sărmanilor (vezi articolul ”Haiducie pe invers”) pentru a-și împărți alimentele de la SELGROS între ei, ”marii duhovnici”, Paisie, cel care se preface a uita că Pavel este ÎNCĂ cercetat penal pentru înșelătorie și șantaj (vezi cazul furtului din salariile angajatelor pe proiectul cu finanțare europeană, centrele sociale de la Deta, Făget, Sânnicolau Mare), ei bine, el, Paisie, face mutism selectiv la aceste realități, pentru că are clauze!
Care sunt ele? În primul rând, urând din fundul mediocrității sale pe oricine are darul charismei, el s-a înconjurat de servili mediocri ca și el, scoțându-i din Catedrala Mitropolitană pe aproape toți preoții binecunoscuți, bănățeni, cu aura lor de îngeri și cu autentică smerenie. Între ei, preotul Trăilă, o voce de aur a altarului sfânt, pe preoții Florescu, Fieraru, Câmpeanu, Dragomir și alții, pentru care mirenii umpleau Catedrala Mitropolitană. Corul cântă doar când vrea Paisie, deși corul este generatorul vibrației interioare din amvon, în vreme ce un grup (nevinovat, de studenți de la Teologie, cărora le cer scuze pentru ce voi scrie, dar ei sunt doar niște victime) behăie ca niște ieduți ce-și caută drumul spre maturitate.
Catedrala este supusă unei terori a banilor, pe care Paisie o folosește precum o făceau negustorii din vremea lui Hristos, pentru a face bani! Banii, asta este cărarea lui Paisie, un biet regățean fără scrupule, un delator și căutător de comori pământene. Un afacerist mai bun decât un om de afaceri, un ins pentru care scrupulele reprezintă pluralul unui termen necunoscut din DEX. În vreme ce catedrala este infestată de bacterii de la porumbeii neglijați cu bună-știință, cu tonele de excremente acide, cu aerul viciat, el, Paisie, strânge banii naivilor pentru a-și ține bine scaunul, cu voia ”Porții”, pentru că așa era moda în sud, de la turcii lui Suleyman până la boierii slugarnici, cutume pe care Banatul și Transilvania nu le-au cunoscut! Paisie este arendașul rău al moșiei neglijate de boier, este guvernatorul călău de suflete al împăratului care lipsește, este săgeata otrăvită care ucide.
Paisie cere să i se spună ”episcop”, dar el este doar episcop – vicar, ce rușine să ceară preoților să mintă din altar. Otrava ce ucide suflete va fi cu recurs la… otravă! Mi-e milă de el, un nefericit care smulge bani, este lacom, minte și înşeală. În această vreme, biserica suferă, oamenii suferă, Hristos suferă. Paisie, nu, el se bucură: iar a păcălit pe cineva, mai ales pe Patriarhul Daniel.
