Acasă Eveniment Pakistanez obligat de instanță să părăsească România după ce s-a căsătorit din...

Pakistanez obligat de instanță să părăsească România după ce s-a căsătorit din interes cu o timișeană în vârstă de 61 de ani

829
DISTRIBUIȚI

Mariaj de fațadă descoperit de polițiștii timișeni de la imigrări. Oamenii legii au reușit să obțină expulzarea unui Pakisten prin instanță după ce au descoperit că acesta s-a căsătorit din interes cu o timișeancă.

 Pakistanezul are 42 de ani și la sfârșitul lui septembrie s-a căsătorit cu o timișeancă în vârstă de 61 de ani. În octombrie cei doi au mers la Serviciul de Imigrări pentru ca bărbatul să primească drept de ședere în România, în calitate de membru de familie al unui cetățean român. „Conform procedurilor, polițiștii de imigrări au început verificările în cazul celor doi soți, în cadrul cărora au fost efectuate vizite la domiciliul conjugal declarat, discuţii cu persoane din anturajul acestora și alte activități relevante în stabilirea situației reale. Interviul, considerat un instrument de lucru important în reliefarea vieţii reale de familie, a contribuit, şi de această dată, la clarificarea situaţiei cuplului. Întrebările adresate soţilor în cadrul interviului au vizat demonstrarea realităţii mariajului, cunoşterea partenerului de viaţă, precum și viața în comun a celor doi.  Toate aceste aspecte, au dus la concluzia că străinul a încheiat căsătoria de convenienţă, cu scopul de a eluda condiţiile de şedere pe teritoriul României şi de a obţine un document care să-i permită călătoria în alte state europene. Urmare a celor constatate, conform legislaţiei în vigoare, s-a refuzat prelungirea dreptului de şedere a cetăţeanului pakistanez în România, iar pe numele acestuia, a fost emisă o decizie de returnare prin care  este obligat să părăsească teritoriul României în termen de 30 de zile”, transmit polițiștii de la imigrări. Pakistanezul însă a contestat decizia în instanță, iar pe durata procesului decizia de returnare s-a suspendat. În 15 ianuarie însă instanța a decis ca bărbatul să părăsească teritoriul României.

Comentarii

comentarii