Acasă Actualitate Până la sfârşitul anului 2011, va fi implementat cardul naţional de sănătate

Până la sfârşitul anului 2011, va fi implementat cardul naţional de sănătate

DISTRIBUIȚI
Săptămâna trecută, Executivul a analizat unele aspecte privind reforma în domeniul sănătăţii, parte integrantă a reformei statului, respectiv aplicarea sistemului informatic unitar integrat, introducerea cardului naţional de sănătate, a fişei electronice a pacientului şi a reţetei electronice.

S-a stabilit ca până la sfârşitul anului 2010 să fie finalizat la nivelul întregii ţări sistemul informatic unitar integrat în domeniul sănătăţii. Se preconizează că acest sistem informatic unitar integrat, aplicat în domeniul sănătăţii la toate farmaciile, la tot ce înseamnă interconectarea sistemului sanitar, împreună cu cardul naţional de sănătate, fişa electronică a pacientului şi reţeta electronică, vor aduce economii anuale de 300 de milioane de euro la bugetul de stat. Deşi implementarea sistemului informatic unitar integrat a fost impusă în anul 2000 şi ar fi trebuit finalizată până în 2002, sistemul nu a fost finalizat decât în cinci judeţe. Dacă s-ar fi implementat acest sistem, orice reţetă emisă de un medic ar fi putut fi vizualizată în sistemul informatic unitar centralizat şi ar fi putut fi plătită de o singură farmacie, evitându-se abuzurile. În plus, sistemul poate fi monitorizat cu privire la preţul cel mai bun, medicamentul cel mai potrivit, atât din punct de vedere al costului, cât şi din punct de vedere al tratamentului pentru fiecare pacient. Cardul naţional de sănătate va permite să existe pentru fiecare cetăţean un inventar complet a situaţiei medicale, prin simpla accesare a cardului. Românii nu vor mai fi obligaţi să meargă după o adeverinţă de la locul de muncă să demonstreze că au plătit contribuţia de sănătate când merg la spital sau contribuţia la pensie atunci când merg la Casa de Pensii sau de ajutoare sociale, ci, în mod automat, aceste contribuţii sunt reflectate pe card, fără a mai fi nevoie de o birocraţie suplimentară. Până la sfârşitul anului 2011 va fi implementat cardul naţional de sănătate, alături de alte două proiecte importante: fişa electronică a pacientului şi reţeta electronică.
Pentru implementarea acestor proiecte, avem la dispoziţie 50 de milioane de euro din fonduri europene.
 

Comentarii

comentarii