Acasă Economic Panică la RAR Arad

Panică la RAR Arad

DISTRIBUIȚI

Numărul solicitărilor de omologare de autoturisme a crescut cu aproximativ 30 la sută în ultimele două săptămâni

Angajaţii Registrului Auto Român (RAR) Arad fac ore suplimentare, după ce numărul solicitărilor de omologare de autoturisme a crescut cu aproximativ 30 la sută în ultimele două săptămâni, dîn condiţiile în care taxa de poluare ar urma să crească de la 1 ianuarie, transmite corespondentul MEDIAFAX. Conducerea RAR Arad afirmă că numărul verificărilor de autoturisme a crescut cu aproape o treime, după ce au apărut informaţii despre creşterea taxei auto începând cu 2011. "S-a creat o panică printre şoferi referitoare la posibila creştere a taxelor. Este o perioadă mai grea, în care lucrăm peste program şi am putea introduce două schimburi de lucru, de săptămâna viitoare", a declarat Ioan Ulici, şeful RAR Arad. Potrivit sursei citate, solicitările au crescut în special pentru omologarea de autoturisme sau pentru reînmatriculare. Dacă în urmă cu două săptămâni se omologau aproximativ 60 de autoturisme pe zi, acum sunt peste 80, astfel că angajaţii instituţiei lucrează peste program. Luni, persoanele care s-au prezentat la RAR Arad au fost programate pentru săptămâna viitoare, de când angajaţii ar putea lucra în două schimburi (dacă se va obţine aprobare de la Bucureşti), astfel ca timpul de aşteptare pentru rezolvarea unei cereri să scadă la cel mult trei zile. Programările la RAR Arad se pot face atât la ghişeu, cât şi la telefon sau pe pagina web a instituţiei.
 

Comentarii

comentarii