Primul serviciu de drive-thru din Timișoara a fost adus de McDonalds, în zona Stadion, care mai apoi au deschis unul și în Circumvalațiunii. Apoi, a venit rândul celor de la KFC, cu punctul de pe Buziașului, unde clienții au putut cumpăra produse fără a părăsi mașinile. Începutul anului 2025 aduce primul drive-thru românesc. Este vorba de hamburgeria Papa Mobil, care s-a deschis pe Calea Aradului, în fața magazinului Momax, chiar în intersecție, lângă fostul restaurant Valery. Papa Mobil a funcționat până anul trecută la Dumbrăvița. Cei care doresc să cumpere un burger, nu trebuie neapărat să intre în restaurant, ci pot comanda direct din mașină, exact cum o fac la McDonalds sau KFC.
Serviciu de drive-thru a fost iniţiat în Statele Unite în anii 1930 de către Jordan Martin, iar începând cu anul 1975 este utilizat și de McDonalds, care a deschis primul drive-thru în Sierra Vista, Arizona, în apropiere de Fort Huachuca – o bază militară, pentru a servi membrii armatei care nu aveau voie să iasă din mașini în afara bazei în timp ce purtau uniformele de serviciu.
În 1981, Max Hamburgers a deschis primul drive-in din Europa de Nord în Pitea, Suedia, iar primul drive-thru de pe continentul nostru a fost deschis tot de McDonald’s, în 1985, la Nutgrove Shopping Centre, în Dublin, Irlanda.
Comenzile la drive-thru sunt, în general, plasate prin intermediul unui microfon și preluate personal la fereastră.
Un drive-thru este diferit de un restaurant drive-in în mai multe moduri: mașinile formează o linie și se deplasează într-o singură direcție, fără a parca, în timp ce la drive-in, mașinile pot parca una lângă alta, iar mâncarea este adusă la geam de un ospătar, , iar clienții pot mânca în mașina parcată.
În Statele Unite, drive-thru-urile reprezintă 70% din afacerea McDonald’s, iar o comandă drive-through este finalizată, în medie, în mai puțin de trei minute și jumătate.