Acasă Administraţie Parc fotovoltaic, la Lugoj

Parc fotovoltaic, la Lugoj

DISTRIBUIȚI

Autoritățile lugojene intenționează să construiască un parc fotovoltaic, la ieșirea din Lugoj, spre Oloșag. “Astfel de proiecte, care favorizează energia regenerabilă și nepoluantă, au șanse foarte mari să primească finanțări de la Uniunea Europeană, prin Pactul Verde European”, a anunțat primarul Claudiu Buciu. Edilul lugojean a menționat că, în zona respectivă există o suprafață de teren de aproximativ 50-60 de hectare, care poate fi destinată pentru acest proiect. ”Există fonduri europene în prezent pentru a înființa un parc de 5-6 hectare, care va fi în proprietatea Primăriei. Acest parc va alimenta cu energia necesară instituțiile publice și iluminatul public. Pentru restul de parc, avem în vedere asocierea cu o societate în vederea exploatării lui și de a aduce profituri considerabile la bugetul local. În prezent, terenul respectiv e folosit ca pășune și nu ne aduce venituri deloc”, a mai precizat primarul Lugojului.

Comentarii

comentarii