Acasă Actualitate Parchetul European, condus de Laura Codruţa Kovesi, descinderi de amploare în Timiș,...

Parchetul European, condus de Laura Codruţa Kovesi, descinderi de amploare în Timiș, într-un dosar de fraudă cu fonduri europene cu prejudiciu de peste 5 milioane de euro

DISTRIBUIȚI

Parchetul European (EPPO), condus de fosta şefă a DNA Laura Codruţa Kovesi, efectuează, astăzi, percheziţii de amploare în Timiş, într-un dosar de fraudare a fondurilor europene.

Potrivit EPPO, în cadrul anchetei sunt realizate 160 de perchezitţii domiciliare, fiind vizat un grup infracţional organizat activ în România şi Austria.

Percheziţiile sunt realizate inclusiv la locuinţele unor funcţionari publici şi la sediile unor instituţii publice, urmând să fie duse la audieri 30 de persoane.

Potrivit EPPO, prejudiciul în acest caz este de peste cinci milioane de euro.

„Din 2017, un grup infracţional organizat a înfiinţat peste 150 de firme fictive şi le-a folosit pentru a obţine în mod fraudulos finanţare europeană şi naţională. Aceste companii au solicitat finanţare publică pentru achiziţionarea de echipamente sau bunuri pentru operaţiunile de zi cu zi, pe baza unor documente inexacte, incomplete sau false, sau au folosit facturi fictive pentru achiziţionarea de mijloace fixe, echipamente sau bunuri. În majoritatea cazurilor, echipamentele sau bunurile enumerate ca achiziţionate în cadrul proiectelor nu au fost efectiv achiziţionate, aceleaşi echipamente sau bunuri fiind folosite în mai multe proiecte”, a transmis EPPO.

Potrivit Parchetului European, sumele obţinute din fonduri europene şi de la bugetul naţional erau retrase de la bancomat de către persoane din anturajul membrilor grupului organizat.

„Ulterior, sumele au fost folosite pentru achiziţionarea de bunuri sau servicii pe numele altor persoane fizice sau juridice pentru a ascunde provenienţa ilicită”, a mai transmis Parchetul European, care a lucrat în acest caz cu poliţişti din Structura de Sprijin EPPO din România, poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara şi poliţiştilor din cadrul DGA Cluj şi Timişoara.

Comentarii

comentarii