Acasă Actualitate Parcul Alpinet – Flora a fost inaugurat – Foto

Parcul Alpinet – Flora a fost inaugurat – Foto

DISTRIBUIȚI

Parcul Alpinet – Flora, de pe malul Begăi, a fost inaugurat marţi 17 iulie, după o investiţie de 1,5 milioane de lei din bugetul local, care a presupus transformarea radicală a arealului. Lucrările au început în toamna lui 2017, iar pe cei peste 20.000 mp s-a plantat gazon nou, s-au refăcut complet aleile pietonale din pavele de beton, mobilierul urban a fost înnoit, sistemul de iluminat este ecologic, iar parcul beneficiază şi de un sistem de irigare automatizat.

S-au amenajat zone cu mici lacuri şi “râuri” artificiale înconjurate de peste o sută de noi arbori, arbuşti şi plante perene.

Parcul Alpinet este unul dintre cele mai noi ale oraşului, de secol XX, realizat în 1930, după planurile directorului Horticulturii de atunci, Mihai Demtrovici şi se numea la inaugurare Arboretum.

În 1967, în respectivul spaţiu s-a construit restaurantul Flora, iar parcul a mai trecut prin lucrări de reamenajare în 2002, când a şi primit numele actual, Alpinet. Faleza a beneficiat de modernizare completă în cadrul proiectului de reamenajare a malurilor Begăi, printr-un proiect cu finanţare europeană.

Lucrările la parc au fost întrerupte mult timp, astfel că deşi trebuia să se intre efectiv în şantier în septembrie 2017, nu s-a lucrat până în primăvara lui 2018 şi au fost realizate de aceeaşi firmă Lovritim, care lucrează şi la Parcul Central.

Cu o suprafaţă de peste 2 hectare, Parcul Alpinet face parte din suita de parcuri tinere, amenajate în secolul XX pe malurile Begăi. Prima amenajare ca parc a fost menționată în anul 1930. Terenul cu multe denivelări s-a pretat la realizarea a numeroase terase cu ziduri de piatră, sugerând un peisaj alpin, de unde şi denumirea. Lucrările de modernizareau început în toamna anului 2017 şi au constat în:

– refacerea aleilorexistente cu pavele, iar cele accidental carosabile au fost asfaltate; 

– instalarea unui sistem de irigare computerizatcu senzor de ploaie; 

 – refacerea laculuide la colțul japonez și a râului de munte

– refacerea jardinierelor din piatră;  refacerea pergolelor

 – plantarea a peste 60 de arbori şi peste 230 arbuşti,  în principal răşinoşi pentru menținerea specificului peisagistic de zonă alpină; crearea peluzelor cu gazon brazdă; 

– montarea a 100 de dale fotovoltaice roșiiși verzi. Deoarece parcul are asigurată iluminarea generală pe ambele lungimi au fost amplasate în interior exclusiv corpuri de iluminat fotovoltaice tip dale îngropate. 

– montarea a 34 bănciși 32 coșuri de gunoi

Executant: SC LOVRINTIM SRL – lider de asociere și SC ROGERA SRL. Valoare: 1, 2 milioane de lei(mai exact 1.179.709,92 lei) la care se adaugă TVA. 

 

Comentarii

comentarii