Acasă Politica Parlamentarii de Timiş, între continuare şi retragere din Parlament

Parlamentarii de Timiş, între continuare şi retragere din Parlament

DISTRIBUIȚI

parlamentAlegerile parlamentare zornăie în aer, asemeni unor lanţuri de care unii vor să se dezrobească, în timp ce alţii ţin cu dinţii de ele, că vorba aceea, dulce-i traista cu avantaje de parlamentar, care te pot apăra dacă este penal, care-ţi oferă şansa să-ţi tragi nişte îndemnizaţii pe placul inimii sau nişte „ajutoare” la pensie de bagi în buzunar orice sărăntoc de-ăsta de alegător mizerabil, care nu este recunoscător că după ce-a pus ştapila şi te-a votat, trebuie să tacă naibii din gură, să nu aibă nevoie de mâncare şi de minimum necesar de trai şi să dispară-n … rădăcina lui, până la alegerile următoare.
Unii dintre aceşti trădători ai electoratului ridică nesimţiţi din umeri când strigă pensionarii sau bugetarii că nu le ajunge salariul să supravieţuiască şi le explică cum stă problema cu bugetul, că românul nu ştie să muncească şi să câştige, ci e leneş şi hoţ, dar numai de la nivelul parlamentului în jos.
Mai mult, ne explică – şi aici ne referim strict la parlamentarii de Timiş – cât de greu îi este respectivului domn senator, încă în exercitarea mandatului, să se pună în slujba poporului. Dar cine l-a cocoţat pe tribunele din campania electorală din 2012 ca să ajungă senator, nu mai spune, ci-i sticlesc ochii după încă un mandat.
Un altul, fost parlamentar PDL, Valeriu Tabără, de exemplu, în plină criză economico-financiară, avea tupeul să întrebe presa „Unde vedeţi dumneavoastră criză? Nu e nicio criză”, în timp ce zeci de mii de români îşi pierdeau locurile de muncă.
Un alt fost deputat, fie iertat, pe când era la PDL (pentru că a ştiut să profite şi să intre în PSD ca să fie reales sub umbrela USL) anunţa ziariştii, la un an după tăierea salariilor şi a tuturor celorlalte dreptul băneşti, de Cabinetul Băsescu-Boc, că „datorită viziunii guvernului (Boc, n.r.), se vor majora salariile bugetarilor cu 9%”. De câtă cruzime nesimţită şi sadism a putut da dovadă, să spună că se vor „mări” salariile, când de fapt era vorba despre o posibilitate de a li se restitui bugetarilor 9% din cei 25% pe care statul li i-a furat/luat.
Neruşinarea, la ea acasă. Nu eşti capabil? Dă-ţi demisia. Ai proiecte/iniţiative bune pentru populaţie şi te blochează ceilalţi parlamentari să o adopţi? Ieşi public pe posturile de televiziune şi anunţă ţara că tâlharii nu te lasă să faci un bine alegătorilor şi cheamă-ţi alegătorii alături, în stradă, pentru a le promova interesele, pentru că vei fi sprijinit! Dar asta nu s-a întâmplat niciodată în România, pentru că parlamentarilor de la noi (nu ai noştri!) le lipseşte ONOAREA.

****
Cu cine defilăm pentru parlamentarele din noiembrie 2016, încă nu ştim exact.
Cât au lucrat parlamentarii de Timiş în ultimii patru ani, în Parlamentul României? O să vedeţi foarte multe … iniţiative legislative. Asta nu înseamnă că ei au avut ideea, ci ideea a fost a altcuiva, dar pentru a putea fi promovată este nevoie de susţinere şi din partea altor parlamentari, iar atunci, pe o foaie care trece de la unul la altul, se trec şi ei. Adică unul are ideea, ceilalţi doar semnează.
De obicei, când avem de-a face cu o lege importantă, ea poartă numele iniţiatorului. „Legea Mona Muscă”, de exemplu.
Alegerile locale din 2016 i-au scos din Parlament pe deputatul Sorin Grindeanu, devenit preşedinte de CJT, şi pe Cătălin Tiuh, ales consilier judeţean. Dacă despre Grindeanu avem certitudinea că va rămâne şeful administraţiei judeţene, domnul Tiuh se mai poate răzgândi.

Tot de pe listele PSD dispare, pentru prima dată în ultimii 16 ani, numele lui Ilie Sârbu, care a renunţat de aproape tot atâţia ani la buletinul de timişorean, fiind fixat de Cabinetul ginerelui Ponta ca şef la Curtea de conturi.

După cum declara cu vreo doi ani în urmă deputatul PNL Horia Cristian, domnia sa nu va mai candida în 2016, preferând să revină în activitatea medicală.

***
Activitate parlamentară (2012 – prezent). În Camera Deputaţilor.

1. Horia Cristian – 67 luări de cuvânt, 4 declaraţii politice, 83 propuneri legislative din care 10 promulgate legi, 21 întrebări şi interpelări şi a participat la 14 moţiuni.

2. Alin Popoviciu – 7 luări de cuvânt, 3 declaraţii politice, 35 propuneri legislative din care 2 promulgate legi, 2 întrebări şi interpelări. A participat la 26 de moţiuni.

3. Sămărtinean Cornel – 55 luări de cuvânt, 52 declaraţii politice, 56 propuneri legislative, din care 1 promulgată lege, 128 întrebări şi interpelări, 26 de moţiuni.

4. PSD: Petru Andea – Luări de cuvânt: 13. Propuneri legislative: 65, din care 9 promulgate legi. Moţiuni: 1.

5. Florică Bîrsăşteanu – Luări de cuvânt: 1. Propuneri legislative iniţiate: 40, din care 6 promulgate legi.

6. Dorel Covaci – Luări de cuvânt: 83. Declaraţii politice: 80. Propuneri legislative: 57, din care 10 promulgate legi. Întrebări şi interpelări: 19. Moţiuni: 1.

7. Nicolae Diaconu – Luări de cuvânt: 41. Declaraţii politice: 5. Propuneri legislative: 57, din care 3 promulgate legi. Întrebări şi interpelări: 4. Moţiuni: 7.

8. Sorin Grindeanu – Luări de cuvânt: 16. Declaraţii politice: 14. Propuneri legislative: 48, din care 8 promulgate legi. Întrebări şi interpelări: 4.

9. Sorin Stragea – Luări de cuvânt: 78. Declaraţii politice: 44. Propuneri legislative: 88, din care 16 promulgate legi. Întrebări şi interpelări: 26. Moţiuni: 1.

10. Cătălin Tiuh – Luări de cuvânt: 26. Declaraţii politice: 25. Propuneri legislative: 59, din care 10 promulgate legi. Întrebări şi interpelări: 11.

11. Ion Răducanu – Luări de cuvânt: 53. Declaraţii politice: 16. Luări de cuvânt: 5. Propuneri legislative: 58, din care 11 promulgate legi. Întrebări şi interpelări: 2.

La Senat:

1. Suciu Matei – Iniţiative legislative 75. Declaraţii politice 6. Întrebări 5. Interpelări 6. Luări de cuvânt în plen 9.

2. Ben-Oni Ardelean – Iniţiative legislative 68. Declaraţii politice 2. Întrebări 1. Interpelări adresate primului ministru 1. Luări de cuvânt în plen 21. Moţiuni 7.

3. Vasile Blaga – Iniţiative legislative 19. Luări de cuvânt în plen 26. Moţiuni 7.

4. Petru Ehegartner – Iniţiative legislative 40. Declaraţii politice 2. Întrebări 2. Interpelări 4. Luări de cuvânt în plen 35.

5. Ion Iovescu – Iniţiative legislative 90. Declaraţii politice 7. Întrebări 13. Interpelări 6. Interpelări adresate primului ministru 3. Luări de cuvânt în plen 633.

Comentarii

comentarii