Acasă Politica Parlamentarii democrat-liberali arădeni – criticaţi pentru că s-au abţinut la vot

Parlamentarii democrat-liberali arădeni – criticaţi pentru că s-au abţinut la vot

DISTRIBUIȚI

Parlamentarii democrat-liberali arădeni au fost criticaţi pentru faptul că s-au abţinut la votul asupra moţiunii de cenzură introdusă de opoziţie pe asumarea noului Cod al Muncii de către Guvernul Boc. Organizaţia judeţeană a PSD Arad consideră că aceştia ar fi trebuit să aibă verticalitatea morală de a ieşi de sub tutela premierului Boc, asumându-şi opinia, chiar dacă aceasta ar fi fost contrară moţiunii. PSD Arad apreciază verticalitatea celor cinci parlamentari ai Puterii care şi-au exprimat votul la moţiunea de cenzură, chiar dacă patru dintre ei au votat împotriva moţiunii. „Credem că parlamentarii ar fi trebuit să aibă demnitatea de a ieşi de sub tutela lui Băsescu şi să îşi exprime opţiunea prin vot, oricare ar fi ea. Abţinerea la un vot atât de important este o laşitate, pe care sunt convins că arădenii nu o vor trece cu vederea. Este clar că premierul Boc, la fel ca şi acest Cod al Muncii, au atât de puţină popularitate, încât cei de la PDL s-au temut să îşi lase parlamentarii să voteze”, a spus Dorel Căprar, preşedintele judeţean al PSD Arad. Este de remarcat că unul dintre parlamentarii PDL care provine din rândul sindicaliştilor a votat împotriva acestui Cod. Este un exemplu pentru deputatul Marius Gondor, provenit de asemenea din mişcarea sindicală, a mai precizat Căprar. Şi conservatorii arădeni au criticat faptul că parlamentarii din colegiile democrat-liberale arădene nu au votat. Preşedintele organizaţiei municipale a PC Arad, Ioan Bej, a declarat: „Aceştia au stat ca oile în staul. Faptul că au fost aleşi uninominal a fost ca să reprezinte interesele cetăţenilor din colegiile pe care le reprezintă. Ei au stat cuminţi, fără să-şi exprime dreptul la vot, reprezentând de fapt interesele partidului”.

Comentarii

comentarii