Acasă Actualitate Parteneriat între IMM-uri şi contabilii autorizaţi

Parteneriat între IMM-uri şi contabilii autorizaţi

DISTRIBUIȚI

Reprezentanţii unor structuri reprezentând interesele întreprinderilor mici şi mijlocii şi ale contabililor autorizaţi din judeţul Arad au semnat un document pentru a veni în sprijinul mediului de afaceri. Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România – Filiala Arad şi Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România, Filiala Arad au semnat un protocol de parteneriat. Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România – Filiala Arad, prin reprezentanţii săi, a participat pe data de 1 octombrie 2010, la Moneasa, la Simpozionul „Ciuce Pavel – Politici, tratamente şi reglementări privind creşterea calităţii informaţiilor contabile”, organizat de către Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România, Filiala Arad (CECCAR). În cadrul simpozionului a fost semnat un protocol de colaborare între cele două organisme. Scopul parteneriatului semnat la Moneasa, în prezenţa unui numeros auditoriu, de către Mircea Purcaru, Preşedintele CNIPMMR Arad şi Petru Horga, Preşedinte al CECCAR Arad, este acela de îmbunătăţire a accesului întreprinderilor mici şi mijlocii la programele destinate acestora, de optimizare  şi promovare a activităţilor IMM-urilor, de a căuta Îmbunătăţirea cadrului legislativ şi de stimulare a antreprenoriatului. Protocolul perfectat la nivel local, vine în completarea parteneriatului creat la nivel naţional de către cele două organizaţii profesionale.

Comentarii

comentarii