Primăria Timişoara a primit o veste bună cu privire la proiectul stadionului de rugby, de pe strada Pictor Aman. CNI a comunicat că proiectul acestei baze sportive a fost inclus pe lista sinteză, existând un ordin al Ministerului Dezvoltării în acest sens.
“Au fost trei ani destul de intenși în care a trebuit să realizăm expertiza tehnică, studiu de fezabilitate, bugetări, licitații… și inerentele probleme care apar pe parcurs. Dar toate au fost depășite cu bine, cu răbdare, cu muncă. Am avut noroc și de o echipă care a fost direct interesată de finalizarea proiectului, nu de a spune doar că <nu se poate>. Este doar un alt pas făcut pentru realizarea acestui proiect, dar este unul apreciat de cei de la București și susținut nu doar de noi, de la Timişoara. Avem promisiuni pentru susținerea lui și de către reprezentanți de seamă ai acestui sport, ai sportului în general. Mizez și pe sprijinul parlamentarilor de Timiș, indiferent de partidul politic din care fac parte. Proiectele importante pentru Timişoara nu au culoare politică!”, a transmis viceprimarul Cosmin Tabără.
Modernizare bazei din cartierul Ronaț va crea condiții civilizate pentru copii, juniori și echipa de rugby.