Acasă Actualitate Pasageri blocaţi pe Aeroportul Timişoara, după ce o aeronavă Ryanair s-a defectat

Pasageri blocaţi pe Aeroportul Timişoara, după ce o aeronavă Ryanair s-a defectat

DISTRIBUIȚI

Aproximativ 150 de pasageri au rămas blocaţi, timp de peste două ore, pe Aeroportul Internaţional Timişoara, vineri dimineaţa, după ce aeronava cu care ar fi trebuit să zboare spre Bucureşti s-a defectat înainte de îmbarcare.

Însă, înainte de îmbarcare a fost descoperită o defecţiune tehnică la avion, astfel că a fost anulată cursa operată de compania aeriană Ryanair.

Pasagerii au fost nevoiţi să aştepte aterizarea cursei Bergamo (Italia) – Timişoara, iar în jurul orei 09.30, aeronava a decolat spre Bucureşti.

Conform companiei Ryanair problemele tehnice ale aeronavei au fost minore.

“Acest zbor din Timișoara către București (12 ianuarie) a  fost întarziat pentru decolare din cauza unei probleme tehnice minore. Pentru minimizarea întârzierii, o aeronavă de rezervă a fost repoziționată și a operat acest zbor cu o întârziere de două ore. Ryanair își prezintă scuze sincere tuturor clienților afectați”, precizează compania.

Comentarii

comentarii