Acasă Eveniment Passat din Spania cu certificat de înmatriculare fals la Vama Nădlac

Passat din Spania cu certificat de înmatriculare fals la Vama Nădlac

DISTRIBUIȚI

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac – Nagylak au depistat un cetăţean român care conducea un autoturism pentru care a prezentat la control un certificat de înmatriculare fals.
Ieri, ora 16.10, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac – Nagylak, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor, un cetăţean român în vârstă de 47 de ani, conducând un autoturism marca VW Passat, înmatriculat în Spania. La controlul de frontieră, şoferul a prezentat pentru mașină un certificat de înmatriculare cu însemnele autorităţilor spaniole. În timpul verificărilor, poliţiştii de frontieră au constatat că documentul mijlocului de transport nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, acesta fiind fals. În cadrul primelor cercetări bărbatul a declarat că nu ştia că actul este fals și că și-a cumpărat mijlocul de transport în urmă cu câteva zile de la un conaţional, cu 1.800 de euro. Poliţiştii de frontieră efectuează în cauză cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals.

Comentarii

comentarii