Acasă Actualitate Patrimoniului cultural construit al Timișoarei se află la un pas de colaps?

Patrimoniului cultural construit al Timișoarei se află la un pas de colaps?

DISTRIBUIȚI

Conform Legii nr. 422, legea care protejează Patrimoniul Cultural Istoric al României, protejarea monumentelor istorice reprezintă totalitatea măsurilor cu caracter ştiinţific, juridic, administrativ, financiar, fiscal şi tehnic menite să asigure identificarea, cercetarea, inventarierea, clasarea, evidenta, conservarea, inclusiv paza şi întreţinerea, consolidarea, restaurarea, punerea în valoare a monumentelor istorice și integrarea lor social-economică şi culturală în viaţa colectivităţilor locale.

În condiţiile legii, în cazul realizării de lucrări neautorizate sau care încalcă avizele de specialitate, personalul de inspecţie abilitat are dreptul să întrerupă lucrările până la intrarea în legalitate, să aplice sancţiuni şi, după caz, să dispună revenirea la situaţia iniţială şi să sesizeze organele de cercetare penală.

Expertizarea structurală a monumentelor istorice şi verificarea tehnică a proiectelor de consolidare a monumentelor istorice se fac numai de experţi şi verificatori tehnici, atestaţi de Ministerul Culturii şi Identității Naționale pentru exigenţele specifice domeniului monumentelor istorice, cu respectarea cerinţelor privind calitatea lucrărilorin construcţii.

Asociația Salvați Patrimoniul Timișoarei atenționează că, în ceea ce privește situația reală a patrimoniului cultural construit al Timișoarei, situația se apropie de colaps.

Aici, se adaugă și completarea Legii 50 care de la data de 7 februarie 2020 va avea efecte.

Lipsa unei politici coerente la nivel de municipiu în ceea ce privește protejarea clădirilor istorice, lipsa acțiunilor de prevenire prin informarea timișorenilor în cadrul unei campanii o sa fie un factor în plus de presiune pe existența vechilor clădiri.

Intervenția neautorizată asupra clădirilor monument istoric poate însemna o lucrare făcută cu materiale nepermise, fără studii privind structura și rezistența clădirii.

Rolul avizării este de a primi aprobarea unor comisii de specialitate care să se asigure că lucrarea este una cât mai puțin intruzivă pentru valoarea și rezistența clădirii. Se legalizează astfel mutilarea sau demolarea monumentelor istorice!”, trage un semnal de alarmă Ilie Sârbu, președintele ASP Timișoarei.

Comentarii

comentarii