Drapelele din Timişoara au fluturat zglobii în ziua de 17 Decembrie 2019, ZI DE DOLIU LOCAL, în memoria martirilor Revoluţiei de acum 30 de ani, pentru că nu au mai fost toate coborâte în bernă.
Publicistul Flavius Boncea, fost consilier local PNŢCD în administraţia Ciuhandu, a sesizat pe facebook un aspect dureros: “17 decembrie 1989 – la Timişoara mor primii oameni ai Revoluţiei. 17 decembrie 1993 – prin hotărâre de Consiliu Local, 17 decembrie este declarată zi de doliu în Timişoara. 17 decembrie 2019 – după 30 de ani, pentru prima oară nu apare dispoziţia primarului care obligă toate instituţiile şi autorităţile publice de pe raza municipiului Timişoara să arboreze drapelul de stat al României în bernă. Cum ziceam: la Timişoara, după 30 de ani, situaţia e tristă”.
Comentariile nu au întârziat să apară: “Marius Jivan: Nicolae Robu este comunist. Aceasta nu trebuia însă să împiedice pe nimeni să respecte, de la sine, semnele cuvenite de doliu”, “George Găină: Care primar? Timişoara nu mai are de şapte ani primar. Doar un bufon, instalat din greşeală, la butoanele oraşului”, “Rali Costinaş: Au uitat să facă referat! :-)”.
Desigur, un timişorean comentează că senilii trebuie înlocuiţi din funcţii.
Desigur, primarul Nicolae Robu a uitat (inclusiv la întâlnirea cu premierul Ungariei) să marcheze “patriotic” sacrificiul timişorenilor care pe 16 decembrie 1989, seara, încasau de la securişti şi miliţieni ciomege şi bastoane în cap, peste corp, erau arestaţi şi chinuiţi în interogatorii de urgenţă.
Desigur, edilul şi-a construit un discurs (puţin probabil să i-l fi făcut altcineva) pe care l-a tot repetat, în toate intervenţiile sale publice; nu s-a mai lăsat dus de “inspiraţia vorbitului liber”. A fost mult prea preocupat ca traseul pe care-l va conduce pe preşedintele României Klaus Iohannis să fie curat, pentru a puncta în faţa şefului statului. Numai că votul la alegerile locale va veni de la timişoreni. Iar domnul primar în funcţie Nicolae Robu pare tot mai agitat, mai transpirat, mai stresat şi în astfel de situaţii îi scapă lucruri de mare fineţe, care ating dureros sufletele timişorenilor care nu vor uita niciodată cum a fost în 16-17-18-19-20 decembrie 1989. Timişoara este pentru acei timişoreni bijuteria pe care nimeni nu ar trebui să îndrăznească să o atingă decât cu suflete blânde şi gânduri sincere. Pentru că timişorenii ştiu un lucru: cu toţii păşim peste sângele martirilor.
