Acasă Actualitate Patronii teraselor din Piaţa Unirii din Timişoara – luaţi la puricat de...

Patronii teraselor din Piaţa Unirii din Timişoara – luaţi la puricat de autorităţi

DISTRIBUIȚI

Inspectorii Instituţiei Arfhitectului-Şef,  împreună cu angajaţii Serviciului Inspecţie Comercială din cadrul Poliţiei Locale Timişoara vor ieşi, în zilele următoare, pe teren pentru a verifica terasele din Piaţa Unirii. Mai exact, inspectorii vor măsura cu ruleta suprafeţele tuturor teraselor din zona mai sus amintită. Această măsură a fost luată după ce, în anii anteriori, au existat cazuri în care administratorii teraselor din Piaţa Unirii îşi întindeau terasele pe o suprafaţă mai mare decât cea care era stipulată în contract. Amenzi de până la 1.500 de lei pentru cei care se află în ilegalitate

Până în acest moment inspectorii Serviciului Inspecţie Comercială din cadrul Poliţiei Locale Timişoara au aplicat patru amenzi, cuprinse între 200 şi 1.500 de lei. celor care nu se achitau de angajamentele pe care şi le luaseră în momentul în care au câştigat licitaţiile din Piaţa Unirii. Nicoleta Popa. purtător de cuvânt Poliţia Locală Timişoara. spune că acesta este doar un prim pas făcut de agenţii locali. ”Piaţa Unirii din Timişoara este încărcată de istorie, aici se află multe clădiri vechi, iar patronii teraselor din această zonă trebuie să înţeleagă că nu pot monta umbrele de protecţie neconforme cu această zonă. Noi am şi aplicat patru sancţiuni cuprinse între 200 şi 1.500 de lei celor care aveau montate umbrele neconforme cu această zonă. Totodată i-am obligat să intre în legalitate. Dacă nu  vor face acest lucru îi vom amenda din nou. Oricum, noi vom acţiona cu reprezentanţii primăriei, în perioada imediat următoare, pentru a vedea dacă suprafaţa teraselor corespunde cu ceea ce este scris în contract” , spune Nicoleta Popa.

Există şi patroni care respectă legea

Adrian Ilin, şeful Serviciului Inspecţie Comercială, spune că în anii anteriori a existat un singur caz în care un patron nu a depăşit suprafaţa pe care o avea trecută în contract. ” În fiecare an am avut probleme cu administratorii teraselor din Piaţa Unirii. Aceşti patroni îşi întindeau terasele pe o suprafaţă mai mare decât aveau voie prin contract. Trebuie să vă spun că nu depăşeau decât cu 15, 20 de metri pătraţi, dar legea trebuie aplicată pentru toată lumea. În ultimii ani am întâlnit un singur caz fericit în care un patron a respectat condiţiile impuse de noi. Terasa acestui om nu depăşea nici măcar cu un metru suprafaţa pe care noi i-am atribuit-o” , spune Adrian Ilin.
 

Comentarii

comentarii