Acasă Eveniment Patru cetăţeni din Kosovo, depistaţi când încercau să intre ilegal în ţară,...

Patru cetăţeni din Kosovo, depistaţi când încercau să intre ilegal în ţară, din Serbia

DISTRIBUIȚI

politia de frontiera 10500300Patru bărbaţi din Kosovo au fost prinşi de către poliţiştii de frontieră din Timiş în timp ce încercau să intre ilegal, pe jos, din Serbia în România, ei declarând că voiau să ajungă într-o ţară din vestul Europei.
Cei patru bărbaţi au fost observaţi de către poliţiştii de frontieră din Deta, judeţul Timiş, joi, în jurul orei 23.30, în timp ce se deplasau pe jos, pe câmp, dinspre Serbia spre România.
“Imediat, o patrulă de supraveghere a frontierei de stat din cadrul sectorului a intervenit şi reţinut persoanele în cauză în apropierea frontierei cu ţara vecină, acestea fiind conduse la sediul Poliţiei de Frontieră Deta, pentru cercetări”, se arată într-un comunicat publicat vineri de Poliţia de Frontieră.
În urma verificărilor s-a stabilit că bărbaţii sunt din Kosovo şi au vârste cuprinse între 21 şi 37 de ani. Aceştia au declarat că voiau să ajungă într-o ţară din vestul Europei.
În cauză se fac cercetări pentru trecere frauduloasă a frontierei de stat, cei patru bărbaţi urmând să fie predaţi unei echipe operative a Serviciului Pentru Imigrări Timiş, pentru luarea măsurile legale ce se impun.

Comentarii

comentarii