Acasă Actualitate Patru decese și sub 150 de noi cazuri de COVID-19 în Timiș,...

Patru decese și sub 150 de noi cazuri de COVID-19 în Timiș, vineri

DISTRIBUIȚI

Vineri, 19 noiembrie, evoluția pandemiei de COVID-19 pare să fie, în continuare, favorabilă în județul Timiș, cum este, de altfel, și la nivel național. Prefectura raportează 137 de noi cazuri depistate în urma celor 2.748 de teste efectuate joi și înregistrarea a patru noi decese asociate cu infecția în ultimele 24 de ore. Per total, dintre cei 85.277 de timișeni care au fost depistați cu COVID-19, 1.785 au decedat.

Pe localități, cele mai multe cazuri provin din Timișoara (64), Sânandrei (6), Boldur și Pișchia (câte 5). Cele mai mari rate de infectare sunt cele din Fibiș (11), Margina (10,27) și Șag (9,72). La Timișoara, rata de infectare la 14 zile este de 5,52 cazuri la mia de locuitori, în scădere de la 5,91. La nivel de județ, scăderea este de la 4,99 la 4,68.

De joi până vineri a fost închis un focar de COVID-19, cel de la centrul rezidențial privat pentru persoane vârstnice din Timișoara (5 cazuri). Rămân, însă, active șapte: Spitalul de Psihiatrie Jebel (19 cazuri), Spitalul Județean Timișoara (4), firma privată din Lugoj (18), căminul pentru persoane vârstnice Bacova (5), creșa privată din Timișoara (3), Creșa nr. 5 Timișoara (3) și Școala Gimnazială nr. 30 Timișoara (8).

În ceea ce privește campania de vaccinare, de joi până vineri au fost administrate 2.927 de doze în centrele din Timiș. Cele mai multe persoane, 1.103, au primit a treia doză, altele 1.090 au primit a doua doză, iar 734 au primit-o pe prima. În total, 292.584 de persoane au finalizat schema de vaccinare în centrele din Timiș.

Comentarii

comentarii