Acasă Stiri pe scurt Patru persoane au fost rănite uşor în urma unui accident în care...

Patru persoane au fost rănite uşor în urma unui accident în care a fost implicat un autocar

241
DISTRIBUIȚI

Patru persoane au ajuns la spital, joi, după ce autocarul în care se aflau a fost lovit de o maşină, la ieşire din Timişoara spre Lugoj. Potrivit primelor date, autoturismul mergea în faţa autocarului, iar, la un moment dat, conducătorul a încercat să întoarcă fără să se asigure, iar maşina a fost acroşată cu partea stângă de un autocar în care se aflau 28 de călători, între care şi copii. Autocarul se îndrepta spre Sibiu şi Bucureşti. În urma impactului, autobuzul a ieşit de pe carosabil şi s-a oprit în câmp, iar patru pasageri au fost răniţi şi au avut nevoie de îngrijiri medicale. Şoferul aflat la volanul autoturismului povesteşte că venea dinspre Remetea şi căuta locul unde se află aeroportul şi că nu s-a asigurat când a vrut să întoarcă autoturismul. „Am fost solicitaţi prin Serviciul 112 pentru că un autocar a ieşit de pe partea carosabilă după ce şoferul acestuia a încercat să evite o maşină Dacia care încerca să intre pe DN 6 de pe un drum adiacent, iar şoferul Daciei nu s-a asigurat când efectua manevra de intrare pe acest drum. Autocarul nu s-a răsturnat, iar patru persoane au fost duse la spital pentru îngrijiri medicale, dar fără a prezentat răni”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Timiş, Sergiu Rus. Pentru a repune autocarul pe şosea este nevoie de intervenţia unei macarale, deoarece autobuzul a ajuns dincolo de şanţul de pe marginea drumului. Traficul la ieşirea din Timişoara spre Lugoj a fost îngreunat din cauza accidentului.
Sursa NewsIN

Comentarii

comentarii