Acasă Eveniment Pază pentru zona protejată Mureş

Pază pentru zona protejată Mureş

438
DISTRIBUIȚI

“Peste 20.000 ha sunt în exces de umiditate şi mai mult de 600 ha sunt în băltiri, iar acest lucru nu este de joacă”, declară consilierul judeţean PSD Viorel Matei
Consilierul judeţean PSD Viorel Matei a tras un semnal în alarmă în ceea ce priveşte paza zonei protejate Mureş. Nu numai atât. Acesta a menţionat şi băltirile ce au loc pe terenurile Timişului – care trebuie luate serios în seamă. “Am discutat  despre necesitatea de a păzi zona protejată Mureş şi nu s-a întreprins nimic.  Apoi, vreau să aduc în discuţie evacuarea apelor stagnate din sistemul de desecare. S-a  discutat atât în comisii (n.r. – comisii ale Consiliului Judeţean Timiş) şi s-au făcut demersuri la minister, însă trebuie să vă informez că peste 20.000 ha sunt în exces de umiditate şi mai mult de 600 ha sunt în băltiri, iar acest lucru nu este de joacă. Dacă se inundă ceva pe 50-100 ha, toată lumea face caz, dar nimeni nu face caz de faptul că toată zona, începând de la Valcani – Beba – Dudeşti – Cheglovici – Cenad, suferă din neglijenţa celor care ar trebui să ia măsuri în acest sens.  Consider că şi această zonă face parte din judeţul Timiş. Nu este o acuză, dar trebuie să primim un răspuns la demersurile noastre, indiferent că domnul ministru, căruia nu-i dau numele, pentru că atunci va trebui să fie un drept la replică, a promis că face ceva, dar nu a făcut nimic”, a spus Viorel Matei. 
“Protejăm această zonă sau o lăsăm la voia întâmplării?”
“Aş vrea să  vă uitaţi, toţi cei care aveţi drum către Ungaria, că acel canal
deversor este plin şi apa este cu aproape 1,5 m mai sus decât nivelul solului. De aici se naşte întrebarea: protejăm această zonă sau o lăsăm la voia întâmplării?”, întreabă Viorel Matei.  Toate demersurile au fost trimise la  Ministerul Agriculturii, spun cei din conducerea CJ Timiş. Rămâne de văzut ce se va întâmpla cu această zonă.

 

Comentarii

comentarii