Acasă Politica PDL a decis: Seculici va rămâne președinte interimar chiar dacă a demisionat

PDL a decis: Seculici va rămâne președinte interimar chiar dacă a demisionat

DISTRIBUIȚI

seculiciÎn şedinţa Biroului Permanent Naţional al Partidului Democrat Liberal s-a stabilit calendarul desfăşurării alegerilor în cadrul organizaţiilor judeţene.
Biroul Permanent Naţional a luat în discuţie şi decizia lui Gheorghe Seculici de a se retrage din fruntea organizaţiei PDL Arad şi s-a hotărât ca acesta să preia interimatul până la organizarea alegerilor pentru viitorul preşedinte.

„Domnul Gheorghe Seculici a condus timp de 15 ani organizaţia care avea să devină cea mai puternică filială a PDL la nivel naţional. PDL Arad, sub conducerea sa, a ajuns cea mai performantă organizaţie judeţeană pentru că s-a construit pe oameni implicaţi şi extrem de responsabili. Sub conducerea domnului Seculici s-a luat întotdeauna decizia care genera echilibru în cadrul organizaţiei. Avem oameni foarte bine pregătiţi în partid, iar dânsul este cel care a acordat şansa tuturor de a-şi dovedi competenţele, este cel care a lăsat echipa să îşi aducă aportul la succesul organizaţiei. Este o reţetă de succes şi, deci, una de urmat. PDL este pentru descentralizare ca principiu fundamental, iar dânsul a urmat această linie care s-a dovedit a fi cea mai bună”, a declarat senatorul Traian Igaş. El a explicat calendarul alegerilor în partid. Fiecare organizaţie locală va trebui să facă alegeri pe cele două paliere astfel: până în 18 august trebuie desfăşurate alegerile pentru Birourile Secţiilor de Votare şi între 8 şi 15 septembrie se vor desfăşura alegerile pentru Birourile Permanente Locale, organisme permanente de conducere a activităţii partidului, la nivel local. A doua etapă este constituită din alegerile pentru Birourile Permanente de Colegii, structuri ale PDL care asigură organizarea internă a partidului la nivel de colegiu. Acestea se vor desfăşura între 16 şi 29 septembrie. „Ultima etapă o constituie alegerile pentru Birourile Permanente Judeţene ale PDL, care se vor desfăşura în perioada 1 octombrie – 17 noiembrie. La nivelul PDL Arad am început structurarea calendarului pentru alegerile în cadrul BPL-urilor, responsabilitatea revenindu-i fiecărui preşedinte de colegiu”, a declarat senatorul PDL de Arad Constantin Traian Igaş.

Comentarii

comentarii