Acasă Politica PDL Arad şi-a definitivat lista candidaţilor: Ungureanu la Senat, Seculici la Cameră

PDL Arad şi-a definitivat lista candidaţilor: Ungureanu la Senat, Seculici la Cameră

DISTRIBUIȚI

Biroul Permanent Judeţean (BPJ) al PDL Arad a definitivat, miercuri seară, lista de candidaţi pentru alegerile parlamentare, preşedintele Forţei Civice, Mihai Răzvan Ungureanu, fiind desemnat candidat la Senat în municipiu, iar liderul judeţean al PDL, Gheorghe Seculici, la Camera Deputaţilor.

 BPJ al PDL Arad s-a reunit pentru a valida propunerile de candidaţi pentru alegerile parlamentare din 9 decembrie, iar din cei 49 de membri au fost prezenţi 39, existând cvorum. În urma votului majorităţii celor prezenţi, s-a stabilit că liderul judeţean al PDL, Gheorghe Seculici, nu va mai candida la Senat, ci la Camera Deputaţilor. În schimb, preşedintele Forţei Civice, Mihai Răzvan Ungureanu, a fost validat drept candidat în Colegiul senatorial din municipiul Arad.

Astfel, la Senat vor candida: Mihai Răzvan Ungureanu (Colegiul din municipiu), Gheorghe Feieş (Colegiul Nord), Constantin Traian Igaş (Colegiul Sud).
La Camera Deputaţilor, candidaţii stabiliţi sunt: Lucian Riviş-Tipei (Colegiul 1), Claudia Boghicevici (Colegiul 2), Gheorghe Seculici (Colegiul 3), Eusebiu Pistru (Colegiul 5), Marius Göndör (Colegiul 6), Iustin Cionca (Colegiul 7).
În ceea ce priveşte Colegiul 4, partenerii din cadrul Alianţei România Dreaptă Arad trebuie să îşi desemneze candidatul, acest colegiu revenindu-le conform negocierilor.
Echipa de campanie va fi coordonată, în judeţ, de Gheorghe Seculici, Gheorghe Falcă şi Nicolae Ioţcu. 
Referitor la faptul că nu a mai fost desemnat candidat la Senat, Gheorghe Seculici a declarat că a acceptat propunerea BPM şi BPJ de a candida la Cameră pentru a detensiona situaţia din organizaţia judeţeană. "BPM şi BPJ mi-au propus să candidez la Cameră în ideea de a detensiona o competiţie internă inutilă în acest moment. Am acceptat propunerea în ideea în care doresc această echipă şi să intrăm în campanie într-o relaţie de colaborare din care să aibă toată lumea de câştigat, mai ales cetăţenii Aradului", a spus Seculici.

Comentarii

comentarii