Acasă Politica PDL Arad i-a desemnat drept candidaţi la ‘locale’ pe actualii primari şi...

PDL Arad i-a desemnat drept candidaţi la ‘locale’ pe actualii primari şi pe preşedintele CJ Arad

DISTRIBUIȚI

Biroul Permanent Judeţean (BPJ) al PDL Arad a decis, în şedinţa de vineri, cu majoritate de voturi, ca toţi primarii democrat-liberali aflaţi în funcţii şi, de asemenea, actualul preşedinte al Consiliului Judeţean, Nicolae Ioţcu, să fie desemnaţi drept candidaţii partidului la următoarele alegeri locale, pentru funcţiile deţinute şi în prezent.

 Adrian Ţolea, secretar general al PDL Arad, a declarat că decizia de a nominaliza candidaţii pentru viitoarele alegeri locale a fost luată având în vedere faptul că au mai rămas doar 100 de zile până la startul campaniei electorale. „În cadrul BPJ mai mulţi primari au venit cu propunerea ca toţi cei aleşi pe funcţii în administraţie, primarii şi preşedintele CJ, să fie desemnaţi drept candidaţi pentru aceleaşi funcţii. Supusă la vot propunerea a trecut cu 36 de voturi, 10 dintre cei 46 de membri ai BPJ părăsind şedinţa în momentul votului între cei 10 aflându-se şi preşedintele PDL Arad, Gheorghe Seculici, care şi-a exprimat recent intenţia de a candida pentru preşedinţia CJ Arad”, a precizat Adrian Ţolea. El a adăugat că Seculici a spus că nu poate supune la vot o asemenea hotărâre întrucât în Biroul Permanent Naţional din 14 ianuarie a.c., a fost desemnată o Comisie de strategie şi de organizare a alegerilor locale şi parlamentare, care va lua decizii cu caracter obligatoriu pentru  toate organizaţiile judeţene ale PDL.

Secretarul general al PDL Arad, Adrian Ţolea, a mai spus că tot vineri, BPJ a stabilit ca fiecare candidat să îşi coordoneze personal campania electorală fiind în acest fel ”propriul şef de campanie”. ”Candidaţii care au fost desemnaţi în cadrul şedinţei de vineri a BPJ urmează să fie validaţi de conducerea centrală a partidului, validare ce va fi făcută însă şi funcţie de un sondaj comandat de PDL, la nivel naţional, sondaj în urma căruia vor fi stabiliţi candidaţii democrat-liberali pentru alegerile locale şi generale din acest an. În ceea ce priveşte candidaţii pentru primăriile din judeţ, conduse în prezent de primari de la PDL, membrii BPJ au decis că aceştia vor fi desemnaţi într-una din şedinţele viitoare”, a mai adăugat Adrian Ţolea, Secretar general al PDL Arad.
La finalul şedinţei democrat-liberalilor arădeni, în momentul în care părăseau sediul partidului, participanţii au fost huiduiţi de manifestanţii aflaţi pe platoul din faţa Palatului administrativ al municipiului Arad.

Comentarii

comentarii