Acasă Economic PDL-istul Cornel Sămărtinean este, oficial, noul director general al Aeroportului Internaţional Timişoara

PDL-istul Cornel Sămărtinean este, oficial, noul director general al Aeroportului Internaţional Timişoara

DISTRIBUIȚI

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Radu Berceanu l-a numit luni, prin ordin de ministru, pe Cornel Sămărtinean, membru al PDL Timiş, în funcţia de director general al Aeroportului Internaţional din Timişoara. Postul de director al aeroportului a fost lăsat liber după ce fostul manager, Alexandru Chirilă, ex-consilier al preşedintelui CJ Timiş Constantin Ostaficiuc, a demisionat, pe 4 ianuarie, din motive personale, la 3 săptămâni de la numire, iar directorul operaţional Rodica Alexa a preluat interimatul.
Cornel Sămărtinean are 43 de ani şi provine din mediul privat, a făcut afaceri cu comerţ textile. El este inginer şi membru în Biroul Permanent Judeţean al PD-L Timiş.
Înaintea lui Chirilă, aeroportul a fost condus, timp de peste zece ani, de Dan Idolu. Idolu a fost demis de Radu Berceanu în decembrie 2009, în ziua imediat următoare turului II al alegerilor.

Comentarii

comentarii