Acasă Politica PDL Oțelu Roșu are un nou sediu

PDL Oțelu Roșu are un nou sediu

DISTRIBUIȚI

claudia scheleanDeputatul de Caraș-Severin Valeria Schelean a susținut, sâmbătă, prima sa conferință de presă, în noul cabinet parlamentar din colegiul său

Democrat-liberalii din Oțelu Roșu au un nou sediu, foarte modern, aflat chiar în centrul orașului. Câteva zeci de invitați din județ, ce fac parte din Biroul Permanent Județean, au venit alături de deputatul Valeria Diana Schelean și de primvicepreședintele organizației, Dragoș Enache, președinte al organizației orășenești, pentru a participa la inaugurarea acestui nou obiectiv politic, dar și la prima conferință de presă susținută de parlamentarul al cărui colegiu cuprinde și orașul de pe Valea Bistrei.  
”Am vrut ca spațiul nostru de întâlnire cu oamenii să fie unul propriu, a spus Valeria Schelean la inaugurare. Tot aici e și biroul meu parlamentar, pentru că până acum el a funcționat în locații improvizate. Mi-am dorit foarte mult să am un spațiu în care să-i pot primi pe toți cei care au nevoie de mine. De fapt, deja am avut mai multe discuții cu oamenii care au călcat pragul biroului parmentar, deși efectiv ușile sale s-au deschis abia de vineri, deși nici nu aveam încă afișate orele de audiență”.
Deputatul Valeria Schelean are un coleg jurist, care va sta în permanență la acest sediu, pentru a putea prelua problemele cetățenilor, iar parlamentarul va fi săptămânal prezent, începând cu ziua de joi. Valeria Schelean a declarat că vrea o echipă puternică, unită, în PDL, scindat, așa cum se știe, între susținătorii lui Vasile Blaga și cei ai Elenei Udrea. Ea a precizat că lupta PDL trebuie dusă cu puterea și nu cu colegii din partid. Cât despre situația de la Oțelu Roșu, deputatul Schelean, care s-a aflat și vineri la Reșița, la întâlnirea sindicatelor cu parlamentarii pentru salvarea Combinatului, afirmă că s-a implicat încă de la început pentru rezolvarea problemelor. Schelean crede că e un moment în care trebuie ca toată lumea care are ceva de făcut să se unească, deoarece există o problemă socială de rezolvat. De altfel, Valeria Schelean spune că, chiar dacă a candidat pe colegiul V, este deputat de Caraș-Severin și în această calitate își va asuma sprijinul și pentru alte zone ale județului.  Cât despre absența președintelui interimar, Nicușor Vasilescu, de la inaugurare, Valeria Schelean afirmă că a invitat tot Biroul Permanent Județean, iar dacă președintele nu este prezent, probabil că a avut motive întemeiate să nu vină.

Comentarii

comentarii