Acasă Politica PDL vrea impozite și redevențe întoarse la comunitățile locale

PDL vrea impozite și redevențe întoarse la comunitățile locale

DISTRIBUIȚI

pdlLiderii centrali ai partidului, prezenți la Oravița, s-au plâns că le-a fost refuzat accesul la Teatrul Vechi, de către actualul primar PSD

Aflat în opoziție și luându-și acest rol în serios, cel puțin la nivel declarativ, Partidul Democrat Liberal a organizat, vineri, la Oraviţa, prima şedinţă a Comisiei pentru Dezvoltare Locală şi Regională din cadrul acesti formațiuni, în care a fost prezentată şi dezbătută Strategia PDL în domeniul dezvoltării locale şi regionale – ”Gândeşte european, acţionează local şi regional”. După prezentarea unei cărţi negre de guvernare USL, Partidul Democrat Liberal vine şi cu soluţii, a declarat, cu acest prilej, secretarul general al PDL, Gheorghe Flutur, prezent la Oravița. „Am ales Caraş-Severinul pentru aceasta din urmă, deoarece aici e nevoie să venim mai des, după incidentele politice cu care ne-am confruntat după plecările ce au avut loc din filiala Caraş-Severin, dar am găsit un potenţial mare al celor care aşteaptă de la noi un mesaj”, a precizat Gheorghe Flutur. Pe lângă strategia prezentată de PDL au avut loc o serie de dezbateri, pentru completarea acesteia. Au fost aduse în discuţie mai multe teme, începând cu impozitele din agricultură, care se doreşte să rămână pe plan local, fiindcă, în opinia participanţilor, doar în acest fel se poate dezvolta zona. Totodată, s-a spus că pentru toate rezervele locale, o parte din redevenţe să rămână, de asemenea, pe plan local. Ca exemplu a fost dat judeţul Caraş-Severin, unde, la fel ca la Suceava, zona natală a lui Flutur, există foarte multă pădure şi unde se încasează foarte mulţi bani pe lemnul tăiat, însă, sumele se duc la nivel central, fără a rămâne cotă parte din ele pe plan local. „O politică serioasă, o politică echilibrată trebuie să dea şanse administraţiei locale şi regionale să beneficieze de cotă parte din aceste sume. La fel se întâmplă şi în cazul exploatării zăcămintelor naturale, ar trebui ca o parte din bani să rămână aici, pentru dezvoltarea locală, mai ales că în responsabilitatea consiliilor judeţene se află repararea drumurilor, reamenajarea zonelor în urma intervenţiilor din punct de vedere al mediului”, a subliniat şi senatorul Traian Igaş, președintele Comisiei pentru Dezvoltare Locală și Regională, prezent și el la Oravița. Un alt subiect dezbătut s-a referit la Grupul de Acţiune Locală (GAL), însă, din păcate, a afirmat Traian Igaş, odată cu venirea USL la guvernare, acestea au căzut în derizoriu în acţiunea guvernamentală. „Nici acea cofinanţare, pe care ar fi trebuit să o asigure Guvernul României, nu mai apare niciunde. De aceea încercăm să tragem un semnal de alarmă, de aici, mai ales în perspectiva bugetului european din 2014 – 2020. Practic, după politica agricolă, următoarea prioritate a Uniunii Europene este dezvoltarea locală şi regională. Dacă nu vom fi bine pregătiţi, riscăm să pierdem fonduri europene în acest domeniu”, susţine senatorul PDL, Traian Igaş. Un alt punct deosebit de important, dezbătut vineri la Oraviţa, se referă la primăriile care au câte zece mii de locuitori şi nu beneficiază de finanţare europeană, fapt pentru care PDL va avea o iniţiativă legislativă, pentru a da şanse egale şi oraşelor mici. În această situaţie se află oraşele miniere, care, pe lângă problemele specifice cu care se confruntă, nu beneficiază nici de asemenea programe. Nu în ultimul rând, PDL este nemulţumit de faptul că doar municipiile beneficiază de reabilitare termică. La întâlnirea cu reprezentanți ai PDL din mai multe județe ale țării au mai participat deputatul Alin Popovicu, vicepreședinte al PDL, deputatul de Caraș-Severin, Valeria Schelean, Nicolae Ioțcu, președintele Consiliului Județean Arad, și alți lideri, cu toții neumulțumiți de atitudinea primarului PSD al Oraviței, Dorel Ursu, care le-ar fi condiționat accesul la Teatrul Vechi pentru această conferință, de închirierea propriului său hotel din oraș. În final, a precizat deputatul Valeria Schelean, primarul s-a răzgândit și față de condițiile inițiale și nu a mai dorit să aprobe desfășurarea lucrărilor la Teatrul Vechi, fapt ce l-a determinat pe Gheorghe Flutur să afirme că dacă o asemenea manifestare ar fi avut loc la Suceava, ar fi culcat invitații la el acasă, numai să facă zona cunoscută.  

Comentarii

comentarii