Acasă Editorial Pădurea Sârbu-lui

Pădurea Sârbu-lui

DISTRIBUIȚI

Duminica trecută, la noi, în Banat, nu departe de Timişoara,  s-au plantat, din nou, copaci. Se naşte o nouă pădure, pentru că nu mai avem aer curat. Se (re)naşte dorinţa bănăţeanului de a avea oaza lui de verdeaţă, de linişte, pădurea. La Uivar, lângă Timişoara, pe malul Timişului, pe o suprafaţă de 170 de hectare, s-au plantat  peste  un milion de copaci. altFondurile au fost gestionate prin Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, iar la aer curat au ieşit sute de  voluntari: studenţi, lucrători forestieri, membri ai unor partide.
Despre acţiune s-a scris. Eu vreau să subliniez un detaliu care mi  se pare relevant pentru momentul în care trăim.
Chiar dacă acţiunea a fost a MAPDR, la plantat au participat, cel mai bine reprezentaţi, cei din PSD. Dar nu a fost un eveniment de partid.
Nu a fost o „găselniţă” de  imagine  a lui Ilie Sârbu. El este, în acest context, doar un emisar norocos al unui  mesaj.
Şi, pe deasupra, este unul  care se bucură de simpatia celor din jur. Nu vreau să par a avea o „criză” de patriotism local, dar este, totuşi, unul dintre puţinii politicieni aleşi în Banat, fiind bănăţean. Există în mentalitatea regională  de aici un tip de ataşament faţă de  originarii zonei (adesea, chiar şi de… originalii ei!).
Mai există ataşamentul emoţional faţă de cei care construiesc sau  dezvoltă o personalitate care este admirată, alteori inhibatoare pentru cei din jur. Ilie Sârbu s-ar putea să lase urme pozitive  chiar prin acest gest. A susţinut  plantarea acestei păduri şi a fost  acolo, cu oamenii, numele lui se va lega, evident, de această pădure. S-ar putea să-i dăm un nume?
Pădurea Sârbului? Nu ştiu  de ce nu au mers la plantarea pădurii şi alţi voluntari, din alte partide? De ce trebuie asociat, mereu, un demers al unui lider dintr-un partid cu  interesul de partid, chiar dacă  acţiunea este în interesul comunităţii?
Atunci, pădurea aceasta   ar fi numai a … Sârbului? Există o gamă de rezonanţe proaste pentru orgolii, mândrie, ranchiună şi, apoi, nepăsare. Pădurea va rămâne pentru generaţiile care urmează, ea nu va face politică şi nu va organiza congrese.
Mai există o serie  de „ramuri” mici, unele uscate, despre care nu se va vorbi niciodată. Cine lasă în urma sa un pom este om.
Cei care lasă păduri îşi scriu numele acolo. Dacă Ilie Sârbu a plantat o pădure, am vrea să ştim ce ar vrea să planteze ceilalţi parlamentari?

Comentarii

comentarii