Acasă Actualitate Păduri pentru oameni, în zona fostului Hipodrom din Lugoj

Păduri pentru oameni, în zona fostului Hipodrom din Lugoj

343
DISTRIBUIȚI

În cadrul manifestărilor prilejuite de Anul internaţional al pădurilor şi de Luna plantării arborilor, peste 200 de elevi din şcolile şi liceele din Lugoj au plantat aproximativ 1200 de puieţi, în zona fostului Hipodrom al oraşului, în apropierea locului unde va fi amenajat şi un lac de agrement. Acţiunea de împădurire a fost organizată de Ocolului Silvic Lugoj şi s-a desfăşurat pe o suprafaţă de peste 5000 de metri pătraţi. Elevii au plantat specii de stejar roşu, nuc negru şi tei, în cadrul unei acţiuni ce şi-a propus să atragă atenţia asupra modalităţii îmbunătăţirii stării de sănătate a zonelor împădurite. La această acţiune de împădurire, de la Colegiul Naţional „Coriolan Brediceanu” au participat două clase cu specializarea ştiinţele naturii, a IX-a şi a XI-a („bobocii” fiind implicaţi şi în programul şi concursul naţional „Şcoli pentru un viitor verde”), alături de profesorii lor coordonatori, care au plantat 150 de puieţi de arbori, de care vor avea ulterior şi grijă, cu prilejul altor activităţi din program, cu gândul, de ei exprimat, de a-şi aduce, peste ani, proprii copii să le arate unde au plantat ei primul copac din viaţa lor. Ocolul Silvic Lugoj va organiza în perioada următoare şi alte acţiuni de plantare, dar şi de completare a fondului forestier naţional.

Comentarii

comentarii