Născut la Beirut, în Liban, Sfântul Gheorghe a fost ostaș în armata împăratului roman Dioclețian și, pentru că a luat apărarea creștinilor persecutați, i s-a tăiat capul la data de 23 aprilie 303. În mod normal, Sfântul Gheorghe este sărbătorit chiar la această dată, sfinții fiind prăznuiți în ziua trecerii lor la cele veșnice. Dar anul acesta, deoarece în această zi a fost Sfânta și Marea Sâmbătă – care precede marele Praznic al Paștilor –, este sărbătorit a doua zi de Paști, astăzi pe 25 aprilie, când este săvârșită și slujba Sfântului, potrivit Tipicului.
În România, peste 710.000 de bărbaţi şi aproape 380.000 de femei poartă numele Gheorghe sau derivate ale acestuia, conform informațiilor Direcției pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul MAI.
Sfântul Gheorghe este ocrotitorul unor țări precum Anglia, Georgia, Malta etc., dar și al Forțelor Terestre ale Armatei Române.
Înnoirea anuală a timpului – conform credințelor din satul tradițional, timpul se naște an de an, se maturizează și se degradează pentru ca în anul următor să renască din nou – face ca sfinții sărbătoriți la începutul anului să fie, în general, sfinți tineri, cum este și cazul Sfântului Gheorghe, unul dintre cei mai iubiți sfinți ai românilor. Mulți dintre români îi poartă numele și multe biserici au hramul Sfântului care numește și al treilea braț al Dunării, în Deltă.
Conform unor legende, Dumnezeu a încredințat cheile vremii acestui sfânt tânăr, dar și unuia mai matur, Sfântul Dumitru (sărbătorit toamna, către finalul anului). De Sfântul Gheorghe începe, cu adevărat, primăvara și codrul este înfrunzit, iar vitele pot fi scoase la păscut. La polul opus, Sfântul Dumitru aduce anotimpul rece și desfrunzește codrul. Iată, de pildă, ce spune o octogenară dintr-un sat din Mărginimea Sibiului: „Ziceam: Mâine-i Sfântu Gheorghea! Aduceam frunză de fag, din pădurile ăștia, din pășune, și puneam în poartă. Că zicea că Sfântu Gheorghea ajută de dă frunza de fag. Maram poți scoate vitelea atuncia, când da frunza de fag.” (Maria Conţiu, Gura Râului, n. 1936). Deși, în trecut, la majoritatea porților din Gura Râului se puneau, cu această ocazie, crenguțe de fag – poarta având un lățișor special pentru această întrebuințare –, actualmente se pune fag mai ales la porțile unde locuiește vreun sărbătorit.
La această sărbătoare, se mai obișnuia ca părinții să-și urzice copiii pentru a fi iuți și harnici. În Bucovina, în dimineața de Sfântul Gheorghe, fetele strângeau roua de pe câmp curat și se rourau – se spălau pe ochi – pentru a fi frumoase și atrăgătoare.
În popor, se credea că data de 22 aprilie și noaptea ce urma ajunului sărbătorii Sfântului Gheorghe (de Sângiorzul vacilor – sărbătoare dedicată Mânecătoarei) reprezintă un timp în care bântuie duhurile rele, putând lua mana vitelor cu lapte (rodul câmpului, visul fetelor etc.). Astfel, feciorii aprindeau focul viu, în hotarul satelor, pentru a purifica spațiul înconjurător, și săreau peste el, spunând cuvinte magice. Se păstra aprins până când coborau turmele de la munte. Mai mult, erau puse ramuri verzi la ușile caselor și ale grajdurilor pentru protecție etc.
Conform calendarului pastoral, odată cu această sărbătoare are loc Alesul Oilor și formarea turmelor pentru vărat, dar și Măsurișul Laptelui (pentru a i se calcula fiecărui sâmbraș brânza cuvenită la spargerea stânei). La acest praznic, odinioară, oamenii încheiau învoieli, de unde zicala: Sfântul Gheorghe tocmește și Sfântul Dumitru plătește.
Cea mai cunoscută minune a Sfântului Gheorghe este cea a uciderii balaurului lângă cetatea Beirut, nu departe de Lida, minune ce apare redată în icoanele cu Sfântul Gheorghe: lângă cetatea Beirut, era un iezer mare în care viețuia un balaur înfricoșător, care ucidea mulți oameni. Ca să nu piară toți, cei din cetate au hotărât să dea fiecare, la rând, cu sorți, pe copiii lor spre mâncare balaurului. Când a venit rândul împăratului să o dea pe unica sa fiică, Sfântul Gheorghe a izbăvit-o de la moarte, rănind balaurul cu sulița și ucigându-l cu sabia. În mod tradițional se crede că, în reprezentarea iconografică, balaurul ucis de Sfânt Gheorghe „nu închipuia altceva decât forțele ostile ale universului, grindina fiind asociată frecvent cu balaurul” (3). Astfel, Sfântul e văzut ca purificator al spațiului de forțele malefice.
